marți, martie 31, 2009

Macarale, pacaleala de 1 Aprilie



Macarale, rad in soare argintii macarale

In zori de zi

Suie agale pe albastrele carari macarale

Suie in zari...



Marele proiect de refacere a stadionului Ilie Oana este dupa cum stim inca in stadiu de proiect. Desi Volo a promis ca pana la sfarsitul lui august va fi gata, se pare ca nici macar sumele de care este nevoie pentru refacere nu se cunosc. Astfel la mai bine de 4 luni de la declaratia refacerii stadionului, primarul a stabilit 2 intalniri dintre care a reiesit doar celebrul de acum powerpoint, prin care nu se spunea nimic. Stim cum va arata stadionul, dar se pare ca nici acest lucru nu este sigur, pentru ca oamenii cu cap de la Primarie si-au dat seama ca Tribuna facuta tot de ei nu rezista in timp.
Absolut logic, luand in considerare competenta unor oameni care nu au nimic de-a face cu fotbalul. Revenind insa la subiect, o singura ideea a strapuns mintile cenusii ale unor praticipanti, aceasta ideea, apartinand simbolului Mircea Dridea, spune ca noul stadion trebuie sa aiba o tribuna cu un farmec aparte in genul celei demolate. Asadar alte planuri, alte cateva luni de munca.
Deci mai scriu inca o data, desi nimeni nu cade a-l ataca pe primar in conditile date (nr negocierile cu B****a) Volo este singurul vinovat pentru nerealizarea lucrarilor pana la finele verii, deoarece el este singurul care a declarat acest lucru.
Si pentru cei ce nu observ incompetenta unora iata cateva aspecte demne de luat in seama:
  • 1. In momentul de fata nu exista nici o varianta de rezerva privind noua echipa
  • 2. Nu se conoaste nici macar un nume din jucatorii ce vor veni la echipa orasului
  • 3. Santierul Ilie Oana nu exista , macaralele uitand a-si face inca aparitia
  • 4. Nu se cunoaste firma contractata a acestui proiect de refacere si nici macar costurile, pentru ca inca nu s-a dezbatut acest lucrul, si deci contractul nu exista

1 Aprilie Ziua Mondiala a pacalelilor poate sa ne aduca si noua in sfarsit altceva in afara de pacaleli...


Sa ne intoarcem in timp

Aseara, la o emisiune de profil sportiv din Ploiesti, am avut placerea de al reauzi pe claditorul de neam si de tara, marele auroleat Eugen Goicea. Frica, poate, de a-mi reauzi conducatorul uitat m-a determinat sa fug din fata monitorului si sa ma prefac ca sunt ocupat cu altele. Nu stiu ce a zis Goicea insa cred ca a inceput cu "sunt copii mei", pentru ca nu-i asa el este singurul care a mai crezut in 2003 in Petrolul adevarat. A tinut atunci o conferinta de presa alaturi de Tavi Grigore in care spunea raspicat ca echipa nu va muri, ca se vor juca cu juniorii doar sa fim in Divizia A.

A vrut de mult sa se retraga dupa ce ani de-a randul a dat tarii jucatori super talentati, insa prima retrogradare de dupa revolutie l-a facut sa promita fanilor ca pana ce echipa nu va juca in Divizia A el nu va renunta. Cu un record de rezultate de 1-0 sau dupa caz 0-1 Petrolul reusea sa promoveza chiar inainte de ultima etapa permitand un spectacol al lupilor la ultimul meci cu Unirea Focsani.
Ce nu stie Goicea este ca nu numai ca echipa a jucat in B, dar ea dupa acel sezon nu mai exista fiind dezafiliata de la FRF si atribuindu-se unei echipe de juniori un palmares glorios. Asadar nea Eugene trebuie sa te intorci sa ne duci in A!

Cum este totusi sa ne intoarcem dupa atatia ani de ura si injuraturi la unele persoane care nu se pot lauda cu nimic la acest club. Si daca mai tine minte cineva finalul turului din 2000 in care acest om spunea, eu unul chiar l-am crezut, ca Petrolul vrea CUPA SI CAMPIONATUL (nr Petrolul era pe 2 la un punct de liderul Steaua, iar in Cupa avea o semifinala cu Rocar Bucuresti, o echipa ce retrograda la finele acelui campionat)

Asta este, ma intreb peste 50 de ani atunci cand Florinel va povesti nepotilor cum dupa cateva luni de negocieri cu Primaria, el s-a decis sa renunte la colaborare vazand neseriozitatea acestora, si dupa doar un an sa promoveze iar dupa alti 5 sa castige primul campionat. Peste 50 de ani cand Florinel, inca in viata la 90 si ceva ani, povesteste cum, datorita lui, Petrolul are acum 2 stelute deasupra stemei, si cum se poate lauda si cu cele mai multe cupe europene castigate de o echipa romaneasca. Casa lui va fi un loc de pelerinaj, unde doar suporterii adevarati se vor ruga la Dumnezeu sa mai traiasca macar pentru o zi.

HAI PETROLUL!

sâmbătă, martie 28, 2009

Marele meci Petrolul -Liverpool 3-1

Astazi publicam un nou material in exclusivitatea despre istoria Petrolului. Cu ajutorul aceluiasi Romeo Ionescu "am pus mana" pe articolul din ziarul "Sportul" din 13 octombrie 1966. Fara alte comentarii inutile iata articolul, cu mentiunea ca pe blog va urma un parcurs al campionatului din 1966.

Petrolul a invins cu 3-1 (1-0) pe campioana Angliei ,F. C. Liverpool
· Al treilea meci va decide echipa calificata in turul al II-lea
La ora cand astern pe hartie randurile de fata,agentiile de presa, au si facut cunoscut scorul de la Ploiesti 3-1 (1-0) – prin care Petrolul Ploiesti a refacut handicapul din mansa disputata la Liverpool.Este, fara indoiala, un rezultat de mare ecou, caci nu e la indemana oricui sa remonteze doua goluri in fata multiplei campioane a Angliei, demna reprezentanta a soccerului aureolat cu titlul suprem la ultima editie a mondialelor.
Ieri, Petrolul a tinut sa-si exprime personalitatea, abordand jocul intr-un total SPIRIT OFENSIV, sustinut de frumoase cunostine tehnico-tactice, precum si de un MORAL EXEMPLAR. Exageram cu ceva ? Sa ne amintim numai momentul critic prin care au trecut ploiestenii la 1-1, dupa care a urmat splendida regrupare de forte si noul asalt spre buturile aparate de Lawrence. Si putin a lipsit ca F.C. Liverpool sa paraseasca terenul fara speranta celui de al treilea meci (care se va desfasura dupa toate probabilitatile la Amsterdam,in ziua de 19 octombrie).Intrucat dupa 3-1 ploiestenii au fortat rezultatul,aflandu-se la un pas de calificare.Intr-adevar, in min. 71 al partidei, Dridea I l-a « intors » pe Yeats in careu, dar cand sa suteze masivul fundas l-a orpit in mod NEREGULAMENTAR.
Toate acestea in conditiile mai putin prielnice, ieri, pentru formatia gazda, lipsita de aportul a doi titulari, Iuhas si Roman, ca sa nu mai vorbim de accidentarea lui Badea (coordonatorul echipei ),silit o buna parte din timp sa faca figuratie pe aripa stanga.
Replica oaspetilor a fost pe masura cartii lor de vizita.Asa cum a evoluat F.C. Liverpool a aratat ca este o echipa completa, atletica, pregatita pentru scheme variate de joc, dovedind – in plus – o bogata experienta competitionala, atu care pune si mai mult in valoare succesul Petrolului. Formatia lui Bill Shankley se pricepe sa se apere cu superioritate numerica (datorita replierilor oportune), sa linisteasca jocul la mijlocul terenului, cand pulsul meciului o cerea, sa contraatace cu deosebita vigoare, folosind des pasa lunga, adresata de regula aripilor. Le reprosam, totusi, jucatorilor oaspeti predilectia pentru atacul la om efectuat cu nota deasupra limitelor permise de regulament.
Si acum un scurt film al meciului care a debutat cu emotii la poarta lui Lawrence.Jocul se desfasoara in continuare in nota de superioritate teritoriala a romanilor,dar faza autentica de poarta se va petrece abia in minutul 20, cand Badea – bine servit de Dridea I, - il sileste pe Lawrence sa acorde corner.Presiunea Petrolului este intrerupta de « bara » lui St. John (sus la vinclu) care ‘ingheata ` pentru o clipa (min 25) tribunele. Urmeaza o scurta perioada in care jocul este controlat de oaspeti si in care Callaghan obliga pe Ionescu cu un sut de la distanta (min 35 ) sa scoata in corner.In minutul urmator tribunele explodeaza : Dragomir recupereaza o minge pierduta de Dridea I,il lanseaza cu oportunitate pe Dridea II, care patrunde deschis si centreaza la fel de precis lui Moldoveanu, aflat in pozitie de varf central de atac. Inaintasul ploiestean deviaza balonul, a carui traiectorie il va insela pe Lawrence : 1-0 pentru Petrolul.Pana la sfarsitul reprizei, nimic deosebit de retinut.
La numai 5 minute de la reluare, Hunt egaleaza din centrarea lui Thompson si Petrolul pare descumpanit, dar numai pentru o clipa. Apoi, revine in atac si reuseste sa ia conducerea in min.59 prin Boc, care inscrie din apropriere, in urma unei lovituri de colt. Desi practic joaca in zece oameni (cu Badea accidentat ), Petrolul prinde si mai mult aripi si in min.65 reface intreg handicapul : Dridea I executa preciso lovitura libera de la 16 m, trimitand balonul in plasa ; 3-1 pentru Petrolul. In min .71 Dridea I este faultat in careu, dar arbitrul lasa jocul sa curga. Spre sfarsitul partidei ( min 88 ) florea este eliminat, in urma unei intrari tari la Thompson. (Pentru o intrare similara, dar fara balon, Hunt a fost trecut cu vederea). Arbitrul Lukianov (URSS) a condus sub cerintele unei asemene partide formatiile :
PETROLUL : M. IONESCU – PAHONTU, BOC, FLOREA, MOCANU – DINCUTA, DRAGOMIR – MOLDOVEANU, DRIDEA I, BADEA, DRIDEA II.
F.C. LIVERPOOL : Lawrence – Lawler, Milne –SMITH, YEATS, Stevenson – CALLAGHAN, HUNT, St. john, Strong, THOMPSON
G. NICOLAESCU

joi, martie 26, 2009

La multi ani Gabi Paraschiv


Pe 27 martie 1978 se naste la Moreni ,Gabi Paraschiv. Fost capitan al Petrolului, Gabi este ultimul echipier al Petrolului care a imbracat tricoul nationalei.

Primul sau meci in Divizia A a fost in 2002 intr-un Petrolul - Fcm Bacau 0-1, campionat care a adus si retrogradarea noastra. Pentru cei ce nu isi mai aduc aminte, Para avea sa-si faca cunoscute calitatile in penultimul meci al acelui campionat, atunci cand Petrolul avea nevoie de o victorie impotriva lui Dinamo pentru a scapa de la retrogradare. Introdus in repriza a doua la scorul de 0-1 , Gabi reusea un gol de generic, cu exteriorul in vinclul portii aparate si atunci de Lobont. Din pacate dinamovistii aveau nevoie si ei de victorie pentru a ramane in lupta pentru campionat ( un campionat pe care il vor castiga ), si lucrul acesta se vede prin forta lor de a reveni si de a duce scorul la 1-2. Petrolul era in B dar castigase un jucator important cel ce a devenit capitan mai apoi, numarul 8 : Gabi Para-Gol.

Date despre fotbalist le gasiti aici :


Inca o data LA MULTI ANI, si pentru toti ce doresc sa-i lase un mesaj de felicitare o pot face aici, cu promisiunea ca el va intra in contact cu acest articol.

luni, martie 23, 2009

Importanta oamenilor mediatizati

Acum aproape doi ani de zile eram in plin razboi cu actuala conducere a celor de la Sc Fc . Acum dupa o aventura frumoasa alaturi de niste jucatori fantastici ne vedem pusi in situatia de a citi milioanele de informatii legate de Bercea Edi sau Luca .

Inainte de a-mi expune punctul de vedere as vrea sa fac o mica paranteza si sa expun o poveste (imaginara) a unei mame. Aceasta femeie inainte sa fie mama nu si-a dorit copii insa de dragul iubirii i-a facut sotului pe plac si a ramas insarcinata. I-a promis acestuia un singur copil pentru ca nu era genul care sa treaca de mai multe ori prin cresterea unui copil. Sarcina a decurs perfect si atunci cand a fost timpul pentru ecografia ce trebuia sa stabileasca sexul copilului s-a observat ca aceasta poarta doi gemeni, mai exact doua fete.

Nu si-a dorit asta, insa a continuat sarcina si fetele s-au dovedit a fi cele mai frumoase fete din acel cartier, toata lumea indvidiindu-le pentru frumusetea lor. A venit si prima zi de scoala, iar pentru ca tatal nu a putut sa le duca la scoala, mama a fost nevoita sa faca acest lucru. Drumul spre scoala era unul greu pentru ea, deoarece fetele faceau o larma infernala. Femeia a tot accelerat si la un moment , perfect calma, a deschis o usa si a aruncat una din fete afara. S-a facut imediat liniste iar femeia a explicat gestul : "Am zis ca vroiam doar un copil"

Revenind acum Ploiestiul avea acum 2 ani doi copii , doi gemeni avand ca tutore dragostea petrolista, iar faptul ca noi ca si parinti a acestei dragoste am ales sa aruncam un geaman afara din masina ar trebui sa ne fi dat linistea de care aveam nevoie. Nu a fost asa insa pentru ca am fost nevoiti sa iesim iarasi in strada si mai nou sa speram la o solutie la nivel de primarie. Ce este mai grav este faptul ca acum doi ani articolele in presa centrala despre Sc Fc lipseau cu desavarsire. Din motive clar financiare reporterii alegeau , cel putin pentru Ploiesti, sa mediatizeze mai mult echipa sustinuta de suporteri in Liga a III-a . Acum prin renuntarea la Fc Ploiesti pozitile s-au schimbat, Sc Fc-ul capteaza atentia ziaristilor in timp ce Fc Ploiesti se lupta in derizoriu. De ce facem asta ? Sincer nu stiu . Din cate am observat tocmai aceasta lipsa de mediatizare l-a fortat pe Florinel sa faca pasii de pana acum. A spus-o chiar si la Sindicate, echipa are nevoie de suporteri, pentru ca fara ei ati fi niste anonimi, niste nume puse intr-o caseta tehnica fara nici macar un rand despre decursul meciului in care tocmai v-ati aflat.

Asadar ca o concluzie pentru cele exprimate mai sus , INCETATI CU ARTICOLELE DESPRE BERCEA , SUMUDICA , MISTER SAMD , vreau sa-i poftim in anonimatul pe care il merita.







Si ca sa va demonstrez o data in plus unde este Fc Ploiesti acum iata o poza de la ultimul sau meci pe marea Columbia ( Foto: Florin NICOLESCU)

duminică, martie 22, 2009

Rapid Bucuresti Cupa este la Ploiesti !!!

Daca Petrolul avertiza Romania in 1990 ,prin parcursul excelent din Cupa si campionat, de valoarea sa, iata ca in 95 am reusit sa si castigam competitia. Petrolul a avut 3 finale in istoria sa si doar pe una a pierdut-o . Acum ceva timp urmaream imagini de la acel joc si retraiam momentele unice de pe strazile Ploiestului republican. Astazi Gazeta Sporturilor de a doua zi si reproducerea articolelor legate de meci. Multumesc inca o data pe aceasta cale lui Romeo Ionescu pentru materiale.


Ploiestiul, dupa trei decenii
Aseara in finala ‘Cupei Romaniei` la fotbal
RAPID – PETROLUL 4-6 (dupa loviturile de la 11 m)
· 1-1, dupa 120 min.
Min. 23 : prima faza notabila, cand dupa un un-doi Vladoiu-Lupu, sutul ultimului este scos in corner de Preda. Min. 28 : sut la vinclu Vladoiu, reflex Preda . Scorul se deschide in min. 82, cand dupa o lovitura libera executata de Zmoleanu, Toader nu poate retine si Andreicut reia din apropriere in poarta. Rapid egaleaza in min. 86 prin Chirita, aflat intr-o pozitie flagranta de ofsaid, nesemnalizata de tusierul Zoltan Erdei. In prelungiri se joaca cu ‘cutitele pe masa`, dar tabela nu se modifica. Petrolul castiga la penaltyuri. Transforma Zmoleanu, Grigore, Grama, Andreicut, Rachita respectiv Lupu, Chirita si Vladoiu.A ratat Frunza.
Stadion National ; teren foarte bun, timp excellent, repriza a II-a in nocturna ; spectatori circa 30 000
Suturi 13-7 (pe poarta 6-3) . Cornere : 5-7
Goluri : 0-1 Andreicut (82), 1-1 Chirita (86)
PETROLUL : Prefa – D. Chirita (41 Bastina), Rachita, Balaceanu, Leahu – Grama, Abaluta, O. Grigore, Pirlog, Zmoleanu – Zafiris (65 Andreicut)
« COMANDOUL » PETROLIST A DAT FOC PLOIESTIULUI !
…Minutul125 al finalei…Toader trebuie sa apere sutul lui Rachita. Ploiestiul conduce cu 4 – 3 «la penalty-uri » si, pentru ca Rapid sa mai poata spera, Toader trebuie sa apere sutul lui Rachita. Sau Rachita sa traga afara. Galeria rapidista nu mai are putere sa fluiere. Oare ce se gandeste Rachita ? Oare ce simte Toader ? Preda, eroul meciului, nu mai are puterea sa se uite. Isi alege un punct in mijlocul galeriei ploiestene si priveste fix. Rachita, poate cel mai bun jucator al finalei, cantareste mingea. Preda intoarce totusi capul si-l priveste pe Toader. « Suntem prieteni, mi-a parut rau pentru Leo », avea sa spuna Preda, dupa, Rachita trage in dreapta lui Toader, jos, si meciul se incheie. Gata, s-a terminat ! Cupa este a Petrolului. Reporterii il inconjoara pe Preda care plange si rade : « Nu puteam pierde. Le-am spus baietilorca apar cel putin doua lovituri de pedeapsa. E cea mai mare bucurie a vietii mele ». Antrenorul invingatorilor, Ion Marin, cu mana la frunte, incearca sa se adune : ‘Inca nu-mi pot reveni… Nu comentez arbitrajul. Le-am spus baietilor doar sa aiba incredere in ei si in mine. Atat! Restul va veni de la sine`. Ion Marin se fotografiaza cu trupa lui de commando. Lasa Cupa in mijlocul baietilor si se retrage un pas « E a voastra ! Voi ati castigat-o ! » Leahu, Balaceanu si ceilalti il poarta pe brate. « E in primul rand a dumneavoastra, nea Ioane ! » Rachita parca a venit din alta galaxie si a jucat un fotbal al secolului XXI. Nici acum nu pare a fi de pep amant : « Nu cred, nu pot sa cred. Sper insa ca toata tara stie acum cine suntem ! » Abaluta flutura tricoul pe deasupra capului, precum Ravanelli : « Sambata ma insor ! Ce cadoi de nunta mi-au facut baietii ! »
Comandoul se retrage spre vestiare. Leahu are capacul Cupei pe crestet. Provoaca fotoreporterii : « CUPAAA ROMANIEIII e la noi !! » Galeria Rapidului aplauda. Plange si aplauda. Si pentru ei totul s-a terminat. Oare chiar totul ? Zmoleanu il salta in brate pe Andreicut : « Ma ai innebunit, suntem in Cupa Cupelor ! Tu crezi, eu nu pot sa cred ! » Mihai Cristache, vicele, imbratiseaza pe toata lumea. « Pe cati bani au jucat baietii, domnule Cristache ? »
« Nu au jucat pe bani multi, au jucat pe suflet ! Ceilalti trebuie sa-si faca probleme de genul asta. Nu-i invidiez. Poate se desfinteaza dupa meciul de azi.Oricum nu e treaba noastra ! »
« Galben-Albastrii » din tribuna, vreo 10.000, au dat foc ziarelor. Facliile Petrolului. A fost o seara a fotbalului. Ziaristii spun ca a fost un meci slab. Pentru petrolisti a fost cel mai frumos meci din ultimii 35 de ani. Alaturi de cele cu Liverpool, spun cei mai in varsta. A fost in orice caz, Fotbal.
…(indescifrabil)…Ploiestiul e in flacari, ca in aprilie 1944. Galeria se retrage cu torte . Chiar , car ar face, pe jos, de pe « National » la Ploiesti ?
Marius Mitran
Masa si darul, pe stadionul Petrolul
In Bucuresti, bucuria ploiestenilor a durat pana la ora 23, cand sustinatorii « galben-albastrilor » au plecat spre casa urmand a serba acest succes, obtinut impotriva tuturor, cum afirmau acestia, pe … stadion. Acolo i-a chemat pe toti si, dupa posibilitati, le-a oferit tuturor o sticla sau doua de bere ! Bravo Petrolul, Bravo Cristache, Bravo Ploiesti ! Nu stim cati au lucrat joi dimineata, dar stim ca in Ploiesti toata noaptea s-a cantat si dansat aidoma noptilor din timpul lui « World Cup ». Spre miezul noptii rapidistii isi sorbeau amaraciunea pe terasele cartierului Titan injurand de mama focului. Pe cine ? Apropo de injuraturi. Pacat ca tocmai spre finalul carierei Craciunescu si-a atras de partea lui lozinca : « Rusine, rusine ! »
Gabriel Safta
CINE SI DE CE ?
Conform « planificarii », coloana de autobuze cu suporterii Petrolului trebuia sa plece din Ploiesti la ora 13. Cel putin, asa anuntasera organizatorii. Dar finala incepuse si cele doua sectoare laterale de la tribuna I, rezervate ploiestenilor, erau goale. Abia prin minutul 5 au aparut primii dintre ei. De ce ? Pentru ca autocarele au plecat din Ploiesti abia la ora 16 :30 si, dirijate de echipaje ale politiei, aveau sa parcurga distanta Ploiesti – Bucuresti ca dupa mort « cu viteza tragerii de timp » , ca in final, la stadion, ei sa fie dusi la tribuna a II-a, de unde au trebuit sa ocoleasca inelul de beton. Printre « calatorii » in cauza s-au aflat si ziaristii ploiesteni, care au venit la masa presei si si-au manifestat indignarea fata de ceea ce se intamplase.
CINE SI DE CE A FACUT ASA CEVA ?
Poate ca ne-o va spune politia prahoveana
Constantin Alexe

vineri, martie 20, 2009

Semifinala de cupa din 90

De astazi o sa incepem o Campanie a Cupelor castigate de Petrolul. Pentru ca fiecare succes are motivatia sa astazi prezentam ultima semifinala de pana la parcursul din 1995. Asadar pe stadionul National au jucat in aceeasi zi , una dupa alta, patru echipe , contand pentru semifinalele Cupei. Petrolul a intalnit pe Steaua , insa a pierdut cu 3-0 dupa 0-0 la pauza si doua bare in primul mitan.
Pentru aceste materiale dar si pentru cele ce vor urma tin sa-i multumesc unui nou prieten al blogului, Romeo Ionescu ,el fiind sursa de unde am luat aceste materiale.
‘De la primul fluier de arbitru, in partida inaugural, si pana seara tarziu, o seara scaldata in baia de lucsi, iubitorul de fotbal a avut destule de savurat.
…Si dezinvoltura in joc a ploiesteanului Costel Lazar, interul « celor doua bare », amintind oarecum prin alura si dribling irezistibil, de Anton sau de Dumitru Munteanu ( cine putea sa-i distinga ?), fostii coechipieri ai lui Virgil Dridea.
…Si neta desprindere dupa pauza, a stelistilor, gratie unui « perpetum mobile » in campul de joc, care ofera culoare si sansa la gol fundasului Ungureanu, mijlocasul Minea, ca, de altfel, oricarui jucator ivit – la nevoie – de pe banca rezervelor pe dreptunghiul gazonului.`

Emisiunea Suporter de Serviciu

AICI GASITI INREGISTRAREA EMISIUNII : http://www.trilulilu.ro/comithecon/e10e6af17ddc90

La o initiativa spun eu oportuna am fost contactat de cei de la Sptfm pentru o emisiune legata si de subiectul Petrolul.
Punctele forte ale emisiunii au fost :
1. Faptul ca au intrat toti factorii interesati intr-o singura emisiune
2. Dezbaterea pe singurul post national de sport a acestei probleme
3. Faptul ca am fost lasati sa vorbim liber
Din pacate au existat si minisuri dintre care pot evidentia doar durata prea scurta de emisiune si faptul ca nu am prezentat mai amplu aceasta problema
Dintre cele discutate am tras cam o singura concluzie, faptul ca lumea de sport din Bucuresti nu stie ce se intampla cu aceasta echipa, totul fiind ceva nou, si dupa cum stim si noi de domeniul fantasticului.
As mai putea adauga si printra dinti ca Bercea a zis ca nu mai are bani insa putin noantat.
In final vreau sa-i multumesc inca o data lui Nicusor Predesel pentru aceasta sansa spun eu care si-a atins foarte putin obiectivul. In curand voi posta si inregistrarea emisiunii pentru cei ce au ratat astazi sansa de a asculta live.

marți, martie 17, 2009

Anul 1990, Sportul - Petrolul

Desi era o proaspat promovata Petrolul reusea in acel an o calificare in cupa Uefa unde a intalnit-o pe mult mai celebra de atunci Anderlecht.Astazi va aducem un program de meci dinaintea unui meci de campionat dintre Sportul si Petrolul.Tot programul este disponibil, el continand in mare parte articole despre Campionatul Mondial ce urma. Pagina dedicata Petrolului a fost transcrisa si este urmatoarea (citire placuta) :
Regia Fotbalistica
Buletin aparut cu prilejul meciului Sportul Studentesc – Petrolul
Campionatul national ,Divizia A iunie 1990
Divizionarele A vazute dinspre Regie
Petrolul Ploiesti
Daca Dinamo si Steaua aveau locurile 1 si 2 ,sau 2 si 1,rezervate inca inaintea de inceperea campionatului,daca Universitatea Craiova era a treia de « drept »,marile revelatii ale campionatului raman doua proaspat promovate :Petrolul Ploiesti si Politehnica Timisoara,ambele,practic,cu biletele de participare in cupa Uefa in buzunar.Oaspetii de astazi ai Regiei vin,dincolo de soliditatea pozitiei lor in clasament,si cu aureola calificarii in semifinalele Cupei Romaniei,prezenti deci in cuplajul « careului de asi »de pe Stadionul National.
Petrolul de astazi traduce in teren elanul unui public incandescent,de un pitoresc aparte,dar jocul sau isi aduna roadele mai ales dinspre tinuta tactica impusa probabil de antrenorul Virgil Dridea,cel care a stat multa vreme in umbra fratelui sau,Mircea ,dar care pare acum bine argumentat in a transa disputa familiala in ceea ce priveste rezultatele in antrenorat.
Pozitia a patra a ploiestenilor in clasamentul diviziei A coincide cu pozitia in ierarhia liniilor defensive a ariergarzii sale.Nu vrem sa neglijam meritele tuturor componentilor echipei,dar contributia portarului Gheorghe Liliac la pastrarea pasivului la o medie de 1,15 pe meci o consider decisiva.O implinire frumoasa pentru acest baiat modest,in fapt « italianul »Petrolului,singurul « italian » al Petrolului.Liliac parcurge a doua perioada la Ploiesti ,adica a doua perioada a sa de mare forma.Ne bucuram mai ales pentru aceasta a doua perioada a sa fiindca ea reprezinta o adevarata renastere ,dupa ce ,neintregrat total la Steaua ,ar fi vrut sa se retraga,poate in anonimat,ca antrenor la o echipa de juniori din Moldova sa natala.Fotbalul romanesc pastreaza insa un goal-quiper dintre aceia in stare sa castige singuri un meci ,sa inchida, cum se spune ,poarta.
Nu neglijam deci asamblul,Petrolul detine si al patrulea golaveraj,un element de mai mica importanta in modul de intocmire a clasamentului(care prevede ca prim element de departajare rezultatele directe dintre echipele aflate la egalitate de puncte)dar care reflecta echilibrul dintre compartimentele unei formatii.
Ploiestenii l-au primit cu intelegere inapoi ,dupa « aventura Victoria »,si pe Adrian Ursea,iar jucatorul considerat a fi cel mai bun produs local in ultimii ani a recompensat aceasta primire ,punandu-si amprenta concretizata in tehnicitate asupra jocului echipei.
Cat priveste rezultatele concrete ale Petrolului in campionat,sa remarcam egalul smuls lui Dinamo ( in formula completa),obtinerea a cate trei puncte din 4 in disputele directe cu cele doua contracanditate la pozitile 4 si 5 4-0 si 1-1 cu Poli ;0-0 si 3-2 cu Fcm Brasov.Meciul din Regie a fost de altfel precedat de doua victorii « de top » ale Petrolului : 3-2 la Brasov si 2-1 pe teren propriu cu Universitatea Craiova.
Mihai Popescu –programul de meci

duminică, martie 15, 2009

Oare cine sunt Lupii Galbeni?

Fara un lider si constituita ca o adunare de grupari « galeria » suporterilor petrolisti isi revendica in continuare titlul de « Lupii Galbeni ».Pana acum aceasta denumire nu a putut fi folosita deoarece a fost inregistrata la OSIM,cel putin asa se sustine.Oare acesta este adevarul ?
In primul rand ‘Lupii Galbeni` si ‘Ultras Ploiestina` au existat pe garduri la meciurile Petrolului in perioada Moreni si Mogosoaia.Erau detinute de cei din Moara Domneasca ,insa nimeni dintre noi nu am facut ceva (in justitie) pentru a recupera numele. De ce? Pentru ca majoritatea dintre noi facem parte dintr-un grup ,avand aceasta apartenenta catre respectivul grup.De asemenea si acum la meciurile celor de la Sc Fc exista acest banner pe gard.
Ce este remarcabil insa ,pe langa lipsa noastra de implicare in problemele legate de imagine ,faptul ca Bercea nu a miscat nici macar un deget cand alte formatii de fotbal au folosit acest nume (Lupii Galbeni)
Primul exemplu vine din tara de la o formatie de Liga 1.Desi nu sunt galbeni cei din Medias sunt supranumiti « Lupii negri » ,cam mare coincidenta nu Florine ?
Al doilea si cel mai bun exemplu vine insa de peste Prut.Avand in vedere ca Osim-ul face parte dintr-o organizatie internationala ,clubul Petrolul putea da in judecata (repet chiar daca nu e din aceeasi tara) pe cei de la Dacia Chisinau pentru folosirea acestui termen.Nu au facut-o ba mai mult au furat stema lor si au pus-o pe autocarul echipei.Aici cred ca este meritul lui Edi deoarece se stie ca in 2003 el a facut noua stema.
Revenind la subiect nu vad de ce aceasta conducere nu face pana cele mai usoare lucruri pentru a pastra cat de cat o imagine a unei formatii pe care ei o conduc,o formatie care are in patrimoniu si palamaresul unei mari echipe a Romaniei.

sâmbătă, martie 14, 2009

Special : Petre Babone


Din galeria marilor jucatori prahoveni care au stralucit in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial, se desprinde figura plina de farmec a unuia dintre cei multi absolventi de la Uzinele Margineanca (astazi, Plopeni). “Tunarul" Petre BABONE - dupa cum a fost botezat de presa timpului - s-a nascut la 14 martie 1935, la Baicoi si a inceput fotbalul pe maidanele urbei natale, dar prima legitimare o are in 1950, la echipa A.C.C. Campina, unde a evoluat alaturi de viitorul international Nicolae Georgescu.

Ca un cadou de ziua sa Babone isi face debutul in Divizia A la doar doua zile de ziua sa de nastere ( 16.03.1958 • FC UTA Arad - Dinamo Bucureşti 1-1 ) jucand atunci pentru Dinamo.Cele mai mari performante au fost insa cu Petrolul unde de altfel avea sa joace si ultimul sau meci in prima divizie (10.06.1962 • Dinamo Piteşti - Petrolul Ploieşti 0-1)

In vara lui 1951 s-a transferat la scoala profesionala de ucenici ,,Uzinele Margineanca" si a facut parte din echipa Metalul Plopeni, grupare cu care a participat la barajul pentru promovare in divizia B, din 1954. Pentru un sezon, 1955, evolueaza la Metalul 108 Cugir, alaturi de un alt jucator plecat de la Metalul Plopeni, Nicolae Dumitrescu, iar in 1956 se transfera in Capitala, la Dinamo 6 Bucuresti, unde evolueaza timp de doi ani. Avand in vedere ca suntem in luna zilei sale am decis sa scriu acest material despre Petre Babone.Primul sau meci in Divizia A a fost pe 16.03.1955 intr-un meci UTA-Dinamo terminat cu scorul de 1-1,iar ultima sa reprezentatie in prima divizie a fost pe 10.06.1962 in meciul Dinamo Pitesti-Petrolul.Si-a inceput cariera adevarata la Metalul "108" Cugir o formatie de „B” unde a jucat 13 jocuri,a venit apoi transferul la Dinamo 6 si mai apoi performanta alaturi de clubul nostru drag.Retragerea din viata fotbalistica ca jucator a facut-o la Plopeni in anul 1960.In 63 de meciuri in prima divizie a reusit sa marcheze 23 de goluri ,aproximativ un gol la 3 meciuri,ceea ce este o performanta pentru orice jucator,insa una normala pentru un atacant ca Babone.
Cu Petrolul Ploiesti, unde a evoluat alaturi de alti mari jucatori prahoveni ai vremii, precum Mircea Dridea, Constantin Tabarcea, Nicolae Topsa, Nicolae Marinescu, Gheorghe Pahontu, Nicolae Botescu, Alexandru Fronea, Pavel Badulescu, Ion Zaharia, Marcel Marin, Ion Neacsu, Virgil Dridea, Nicolae Neacsu, Alexandru Constantinescu, Vasile Sfetcu, Gheorghe Voica si Constantin nationala la 19 in echipa in 1959 si debuteaza Roman, a castigat titlul national partida U.R.S.S.- Romania, scor 2-0. Din pacate singurul sau joc 1959, in iulie sub tricoul tricolor a fost sters din palmaresul echipei nationale si trecut in dreptul nationalei olimpice. La Petrolul a evoluat pana in anul 1961. Pentru un tur de campionat evolueaza la Prahova Ploiesti si revine la Petrolul pentru turneul din Vietnam si Indonezia, din returul editiei 1961-1962. Cifrele carierei sale au fost: 63 de meciuri in divizia A, 23 de goluri marcate, 5 jocuri in Cupa Campionilor Europeni, un joc in echipa nationala « B ». In urmatorul sezon se afla sub culorile echipei Prahova Ploiesti, care la sfarsitul campionatului a fost retrogradata in campionatul orasenesc. Dupa ispasirea a doi ani de suspendare revine la Metalul Plopeni, unde evolueaza pana in 1968. A fost jucatorul care a revigorat, prin venirea sa, jocul echipei, un fotbalist care se pregatea cu o constiinciozitate rar intalnita si aborda cu seriozitate fiecare partida disputata, dupa cum povestesc fostii sai coechipieri din aceea perioada. Cariera fotbalistica si-a incheiat-o ca antrenor – jucator la Metalul Liliesti in 1971. In continuare s-a dedicat activitatii profesionale, lucrand ca maistru metrolog la I.M. Plopeni. S-a pensionat in 1997.
Babone a castigat cu Petrolul 2 campioanate,punand umarul la „hegemonia” petrolista din anii 60.

In final iata echipele pe la care "Tunarul" a trecut :

1955 Metalul "108" Cugir
1956-1957 Dinamo "6" Bucureşti
1957-1958 Dinamo Bucureşti 6A
1958-1962 Petrolul Ploieşti
1962-1963 Prahova Ploieşti
1965-1966 Rapid Plopeni
1966-1967 Metalul Plopeni
1967-1968 Rapid Plopeni
* A jucat o singura data si pentru nationala Romaniei fara sa marcheze (1959 URSS )

* 5 meciuri in Cupa Campionilor Europeni de asemenea fara sa marcheze (1958-1959 ;1959-1960)

miercuri, martie 11, 2009

Intreviu cu un "amendat"

Dupa ultimul miting din campania «Petrolul e al nostru »,Rpsu v-a prezentat consecintele financiare suferite de o parte ,e drept mica, a suporterilor.Acum dupa mai bine de o luna de la acele evenimente Rpsu va readuce in contidian cu acest subiect.Ce s-a intamplat de atunci si care este starea actuala a amenzilor ?;totul intr-un interviu exclusiv cu unul din « amendati ».Mai pe scurt mesajele de adeziune cu privire la plata amenzilor nu s-au concretizat deloc ,motiv pentru care am decis ca persoana interviata sa primeasca ,simbolic,o sapca din partea Rpsu.Acum va las cu interviul.

Salut ***
1.Intr-un articol de dupa miting am scris despre amenzile primite de voi ,cum ti s-a parut acel articol?
Interesant, dar nu m-as putea pronunta. Totusi sunt unul dintre subiectii acelui articol si as prefera sa nu ma pronunt. Ca si parele generala a fost ok, tinand cont de faptul ca ati fost singurul site de profil ce a publicat un articol pe aceasta tema.
2.Pentru ce ai primit amenda ?
Dupa cum si scrie in amenda, pentru ca nu am luat masurile necesare opririi celor 400 de insi de a parasii spatiul impus mitingului. Tot pornind de la statutul calitatii mele de simplu participant.
3.Care este valoarea ei ?
Are o valoare modifica, justificabila de nivelul de trai din Romania… 1000 de ron. Oricum ii apreciez si ii stimez, tinand cont ca mi-ai si spus ca puteau sa imi dea si mai mult.
4.De ce tocmai tu ,sau voi si nu si alte persoane ?
Banuiesc ca cei activi, «capii rautatilor » trebuiesc intodeuna infranti. Practic inca suntem vazuti ca o turma de oi, tot la vechile dogme si idei comuniste au ramas... omori berbecul si restul oilor or sa se imprastie.
Revenind, tinand cont de rolul meu in campania “Petrolul e al nostru” era si normal ca odata si odata sa ma trezesc cu o amenda mai putin sau mai mult usturatoare. Oricum contez si de acum incolo pe aportul civic/moralizator al domnilor in albastru, in ceea ce ma priveste. In Romania nu trebuie sa ai motiv sa amendezi pe cineva , ci doar puterea de a o face.
Practic temeiul acestor amenzi, este de a frange corpul( dupa modelul comunistic), de ati anula orice miscare... din pacate corpul poate fi infrant, spiritul nu.
5.Ai reusit sa o anulezi ,sau in ce stadiu te afli cu acest proces ?
In momentul de fata, am contestat amenda si am avut deja prima infatisare, cand datorita excelentului organ de justitie roman, pentru « 5 minute de depus inscrisuri si motivat temeiul probelor cu martori »(limbaj de lemn extrem de obscur exista in tribunale) a trebuit sa imi pierd o zi intreaga. Oricum, sincer nu imi fac prea mari sperante in anularea ei, justitia este pana la urma oarba.
6.Cum te vei mai implica in activitatea suporterilor ?
Personal m-am cam sictirit de « masurile pro-active » luate de anumiti indivizi din galerie(m-am cam plictisit de vesnicul sa facem, sa facem, sa facem si la sfarsit sa ma trezesc singur in a face cate ceva), tocmai din aceasta cauza am incercat sa ma retrag din ce in ce mai mult din prima linie a luptei, deoarece ai cu cine lupta, dar nu si pentru cine. In plus in ultimul timp am observat ca este mult mai usor sa stai retras si sa taxezi pe toata lumea fara a intreprinde nicio o actiune in corijare anumitor aspecte ce ne privesc pe toti.
Oricum in momentul actual sunt in expectativa…
7.Ce parere ai despre situatia actuala ?
Dupa modelul ”Filantropica : Viata e compleza si are multe aspecte”, prefer sa ma abtin pe moment.
8.Crezi ca se va rezolva ?
Dupa cum am mai spus, prefer sa nu comentez... si totusi ca sa nu va dezamagesc.
Eu sincer nu cred in motto-ul : “Timpul le rezolva pe toate”, dimpotriva timpul lasa urme adanci si rani deschise pe viata. Acum restul puteti sa concluzionati ce doriti din spusele mele.
9.Multumesc **** si din partea Rpsu ai o sapca,o mica recompensa pentru tot ce s-a inamplat.





luni, martie 09, 2009

3 ani de RPSU

In primul articol pe blog am incercat sa explic pe scurt de unde RPSU?

Pe 10 martie se implinesc trei ani de cand brigada Rpsu isi sustine echipa favorita ,Petrolul Ploiesti.In primul rand pentru cei ce nu stiu RPSU inseamna Real Plan Simple Ultras,un nume pe care din fericire nu l-am gasit si la alte grupari pana acum.
Rpsu a fost inca de la inceput alaturi de Petrolul si va fi in continuare alaturi de aceasta echipa.Pentru ca echipa indragita de noi momentan este capturata de niste persoane malefice (Bercea Luca Edi) Rpsu isi manifesta doar adeziunea fata de proiectul Petrolul e al nostru.
Pana acum am ramas fideli ideii de Petrolul si am sustinut echipa asa cum trebuie .In particular cred ca acest blog a facut si mai bine cunoscuta parerea Rpsu fata de ce se intampla in acest moment la Ploiesti.
Pentru ca la o aniversare trebuie sa mai privim si in trecut sa vedem ce am facut ,va propun astazi o serie de poze de la unele meciuri (importante spun eu ) la care RPSU a participat.

FCP -Urziceni 1-1 10 martie 2006 prima afisare a bannerului



Campina -Fcp afisare Banner Deplasare

Rpsu la Bacau in Fcm -Fcp ;mesajul a fost "De trei ani in mizerie /Nimic nu ne mai sperie"


Si la final o poza mai recenta cu peluza galben-albastra din care facem parte

sâmbătă, martie 07, 2009

Program de meci Petrolul - Poli

Pentru ca de adevaratele derby-uri nu ne mai putem bucura ,rpsu va aduce doua poze cu programul de meci de la Petrolul-Stiinta (Poli) Timisoara.De mentionat ca data meciului a fost 4 iunie 1961 iar clasamentul final al acelei editii de campionat 1960/61 a adus pentru Petrolul un dezolant loc 6 iar pentru Poli locul 10 .Poli era atunci ca si acum de altfel o echipa redutabila ce reusea sa castige Cupa Romaniei in sezonul 1957/58 ,iar Petrolul cucerea pentru prima data trofeul la doi ani distanta de la disputarea acestui joc (sezonul 1962/63 )

Echipa probabila pentru Petrolul in acel meci a fost :


Sfetcu (Ionescu)-Pall, Florea, Fronea, Tabarcea , Marian Marcel, Zaharia , Badea , Dridea, Babone si Chirita.








Al doilea meci pe care vi-l propunem astazi este cel din sezonul 1966/67 terminat prin victoria la limita a timisiorenilor.In acel sezon Petrolul era campioana en-titre ,deci aceasta victorie a fost una istorica pentru polisti.Formatia de atunci si notele primite in presa:


Petrolul :Ionescu 9,Pahontu 7, Boc 7,Florea 7, Mocanu 8 ,Iuhasz 8, Dragomir 8, Oprisan 5(min 82 Dincuta),Dridea I 6, Badea 6, Moldoveanu 6.


Rezumatul meciului: "Timp splendid-Spectatori aproximativ 10 000- Victorie pe deplin meritata.Joc frumos si de un nivel tehnic satisfacator.In primele 6-7 minute esalonul al doilea al petrolistilor proiecteaza lung mingile inspre pozitile pozitile ocupate de fundasii laterali Surdan si Hodrea,cu intentia de a crea in fata careului Politehnicii un con de umbra de unde sa apara decisiv Dridea I si Badea.Timisiorenii reusesc sa anihileze totul.Treptat tinerii fotbalisti timisioreni prind curaj si ies la joc.Apararea petrolului este pusa in reala dificultate ,dar rand pe rand Mitaru ,Regep,Cotormani,Racelescu,Lereter,rateaza din interiorul careului.Campionii combina frumos in zona centrala a terenului ,dar jocul incoerent al atacantilor face ca balonul sa revina mereu in preajma careului lor.In minutul 61 a cazut golul.La o centrare tusierul S Draguliei nu a semnalizat pozitia de ofsaid a lui Cotormani aflat lipit in spatele lui Mocanu si mingea revenita din capul inaintasului timisorean a ajuns in afara careului de unde Grizea a prins un sut de zile mari .Greseala arbitrilor a fost evidenta .Aceasta nu inseamna ca victoria studentilor timisoreni poate fi pusa vreun moment sub semnul indoielii."


marți, martie 03, 2009

Petrolul Campioana Tenacitatii, Echilibrului, Modestiei


Pornind lansata intr-un retur specataculos,in care si-a lasat adversarii pe drum,Petrolul cucereste titlul de campioana 1965/66 (al treilea in ultimii 8 ani! ),fiind singura formatie de provincie care reuseste sa-si inscrie numele pe tabelul de onoare al hegemoniei bucurestene in ultimii 12 ani.
Este momentul sa ne amintim de „Reportajul de anticipatie” aparut in numarul 5 al revistei noastre.In preajma returului,Mircea Dridea promitea pentru sfarsitul campionatului un total de 36 de puncte.Norma fiind depasita inainte de termen,petrolistii mi-au permis sa scriu aceste randuri inainte de ultima etapa.
Felicitari pentru luciditate si modestie!
Tanarul antrenor Constantin Cernaianu,dublat de „batranul” petrolist Nicolae Marinescu,a asigurat o conducere tehnica in care toate ideile au fost supuse probei bunului simt.Profesorul Cernaianu – spre deosebire de alti profesori – a pornit de la premiza ca jucatorii nu sunt niste notiuni ,ci oameni.Fotbalistul Marinescu –spre deosebire de alti fotbalisti – a pornit de premiza ca fotbalul nu se joaca doar cu picioarele.Aceste doua „renuntari” la „profil” s-au intalinit sub semnul echilibrului.
Felictari pentru... simbioza!
Remarcabil,sau –mai bine zis-semnificativ este faptul ca acum un an si ceva Petrolul era o echipa fara nume.Badea era un jucator de divizie si atat.Dridea „apusese”,Moldoveanu nu trecuse examenul Bucurestiului,Dragomir venea de la... Sidelurgistul,Mocanu se descalificase pe extrema,Boc era mai nimic,Pahontu „imbatranise”,iar Florea si Ionescu figurau printre jucatorii carora urma sa li se „dea drumul”,acesta din urma avand satisfactia platonica de fi primit Cupa oferita de revista SPORT „celui mai bun portar din tara”...Care este situatia astazi? Ionescu a ajuns portarul titular al „nationalei”, Pahontu a devenit maestru emerit in anul de ascensiune al echipei sale, Boc e titular la „Tineret”, Florea a imbracat treningul omului de lot A, Mocanu a realizat spectaculosul salt de la rezerva de club la titular de „nationala”, Dragomir bate cu o insistenta de „noua-noua-noua-noua” – la portile echipei nationale,Dridea a imbracat din nou „tricoul”, iar Badea a devenit „campul magnetic” al echipei sale si,nu de putine ori, al „nationalei”.
Se spune ca personalitatile formeaza echipa.La Petrolul e invers.
Felicitari spiritului de echipa!
O mentiune: portarul Ionescu , cei patru fundasi –Pahontu,Boc,Florea si Mocanu-plus mijlocasul Dragomir au jucat toate jocurile campionatului (speram ca ultima etapa va confirma „sextetul total”).Nu intamplator apararea Petrolului a fost compartimentul forte al echipei campioane.Compartimentul care a aparat cu o ardoare admirabila remizele-cheie in jocurile grele sustinute in deplasare,permitand atacului sa-si desfasoare intreaga verva acasa...
Felictati „brigazii lui Pahontu”,brigada tenacitatii!
L-am rugat pe antrenorul Constantin Cernaianu sa dea note „11”-lui sau de baza pentru evolutia in intregul campionat.Iata „catalogul” sau: Ionescu 9 – Pahontu 8 – Boc 8 – Florea 8 – Mocanu 8 – Iuhas 8 – Dragomir 9 – Moldoveanu 6 – Dridea I 8 – Badea 9 – Dridea II 6.Remarcati omogenitatea valorica a „celor patru fundasi”,sustinuti in fata si in spate de doi „nouari” (Ionescu si Dragomir).In fata „premiantul” este Badea,”trio”-ul Ionescu - Dragomir – Badea reprezinta linia de forta a Petrolului.Facem aceasta mentiune cu convingerea ca are confirmarea tuturor celorlalti.
Felicitari tuturor!
Una din trasaturile jocului petrolistilor este asezarea in teren simpla, nealambicata, care o aminteste pe cea dinaintea WM-ului.Doi stoperi - Boc si Florea – care joaca pe pozitia asa-zisilor fundasi de acum 30 de ani(Nici faptul ca joaca in scara, cu Florea retras, nu e o noutate).Doi fundasi –Pahontu si Mocanu- (care indeplinesc intocmai rolul mijlocasilor de pe vremuri),jucand – fireste- la extremele adverse.Un half centru,cu sarcini extrem de complexe – Dragomir, care acopera o zona intinsa,doi interi – Badea si Iuhas – doua extreme cu demaraj si centrari – Dridea II si Moldoveanu – si, in sfarsit un centru inaintas (Dridea I ), probabil singurul urmas la noi in tara al vechiului centru inaintas-tanc,motiv pentru care a imbracat din nou tricoul echipei nationale, ca o replica la teoretizarile obositoare despre asa-zisele cupluri, o idee sublima, dar care – din pacate – nu exista.
Aceste este , de fapt, „sistemul filosofic” al Petrolului.Un „sistem” care a preluat creator marea idee a acoperirii terenului si in care Florea, Dragomir si Badea se daruiesc peste norma pentru a realiza echilibrul dorit.Totul,binenteles, in cadrul unui plus de viteza care face din similitudinea schemelor o simpla coincidenta formala.
Felicitari bunului simt!
Laurii campionatului au fost cuceriti. Petrolul e din nou campion.Dar cum astazi titlu de campion nu mai e un scop in sine (vezi „Cupa Campionilor Europeni”), concluzile se impun de la sine.Iubitorii fotbalului din tara noastra vor ratifica acest titlu abia dupa evolutia petrolistilor in Cupa cea mare.
Pagini de fotbal : Ioan Chirila