Acum un an...

Pentru ca am fost prinsi cu meciul de Cupa, si in mod direct cu deplasarea pana la Bacau, nu am apucat sa trec in revista un eveniment ce trebuia mentionat pe toate canalele media.
Cu siguranta suflarea petrolista nu l-a uitat pe Alexandru Iatan insa pe 6 septembrie anul trecut scriam impresile de la inmormantarea sa. A trecut asadar un an, in care familia a trebuit sa se obisnuiasca cu lipsa unui portat de mare viitor.
Va rog sa revedeti mesajele de atunci dar si ce a fost pentru noi Alexandru Iatan. Dumnezeu sa-l ierte!

http://rpsu.blogspot.com/2009/09/un-destin-trist.html

Nicu Toporan - adevaratul urmas al lui Mircea Dridea !

De doi ani, RPSU obisnuieste sa va ofere doar articole noi despre trecutul nostru glorios. Astazi, un foarte bun prieten al blogului, Dragos Trestioreanu ( http://sport.dragos-trestioreanu.ro/ ) a revenit cu o poveste despre Nicolae Toporan, atacantul care, in trecerea dintre anii 70 la anii 80, facea legea in atacul ploiestean, devenind astfel unul dintre oamenii de baza ai promovarii din 1982.

Interviu cu Dan Roth

Vazuti de multi ca un om important al masei suporterilor, astazi blogul Rpsu va prezinta o poveste despre unul dintre fanii Petrolului, Dan Roth.

Cu totii il cunoasteti pe « Porcu » pentru implicarea sa in organizarea suporterilor, dar si a propriei brigazi, pe care alaturi de alti petrolisti a infiintat-o, dandu-i binecunoscutul nume de Knot, insa azi el ne va vorbi de trecut, prezent si viitor si nu doar al sau cat si de cel al echipei.

La multi ani Vivi

Astazi, 30 mai, Vivi Rachita isi serbeaza ziua de nastere. Din partea celor de la RPSU un sincer la multi ani, si viata lunga alaturi de Petrolul.

Supararile si bucuriile sa fie traite impreuna iar Vivi face parte de mult din proiectul noului Petrolul.

Rudolf Wetzer - alt simbol uitat

Chiar daca a petrecut doar doi ani la Juventus, Rudy Wetzer a reusit sa aduga singurul titlul al Juventusului cu aceasta titulatura, insa pune bazele unei formatii care in sase ani de la formare reuseste un astfel de rezultat, titlul de campioana.
Cu ajutorul lui Vali Georgescu am reusit sa readuc doua articole eveniment despre marele fotbalist Rudolf Wetzer.
„Cred că fotbalul a cucerit globul pentru că e copilăria din noi. Noi, fotbaliştii, suntem zeii. Ei, spectatorii din tribună, care ne aplaudă şi ne huiduie, sunt cei care trăiesc prin noi iluzia că ar fi putut să fie zei. Spectatorul din tribună este sincer revoltat când greşeşti un voleu şi ţi-l corectează, savant, printr-o simplă mişcare de gleznă. Dar ştiţi de ce o face? Pentru a-şi demonstra sieşi, în primul rând, că ar fi putut să fie mai mare decât tine. Această formidabilă candoare va umple întotdeauna stadioanele cu oameni de tot felul şi chiar cu filozofi sau cu matematicieni, care, obosiţi de căutări îndelungate, îi vor invidia mereu pe creatorii capodoperei imediate, Golul”.
Cel mai mare dintre fraţii Wetzer, adevărată dinastie de fotbalişti, Rudolf sau, cum era numit în mod curent de prieteni, Ruda, s-a născut la Timişoara, nu mult după începutul secolului, în primăvara lui 1901. Primul Război Mondial nu a însemnat altceva pentru micul Ruda decât descoperirea fotbalului, la numai 13 ani. Sfârşitul conflagraţiei a prilejuit relansarea activităţii sportive, în anul 1921 Timişoara având nu mai puţin de cinci echipe de categoria întâi. Una dintre ele - Unirea - îl avea înregimentat un an mai târziu şi pe Rudy Wetzer.
Cazul Wetzer
La 18 octombrie 1928, „Gazeta Sporturilor” a anunţat că Újpest îl dorea pe Rudolf Wetzer, centrul atacant al Chinezului Timişoara. Noul preşedinte al bănăţenilor, Nissner, a fost de acord cu transferul, contra sumei de 150.000 de lei, trimiţându-şi reprezentantul (pe nume Caroli) la Bucureşti, pentru a obţine acordul forurilor tutelare competente, fără de care nu se putea. Dar, atât Comisia Centrală a federaţiei, cât şi FSSR (Federaţia Societăţilor de Sport din România) au refuzat demersul timişorenilor, aşa că Gazeta putea anunţa că transferul nu se mai face. Însă, peste mai puţin de 10 zile, titra: „O întorsătură senzaţională în dezlegarea lui Wetzer”, acesta jucând în meciul Újpest - Hungária. Cu toate acestea, Comisia nega că i-ar fi dat acordul, în timp ce secretarul clubului Újpest afirma contrariul. Wetzer a jucat la Újpest în continuare, dar şi Comisia Centrală de Football-Asociaţie şi-a continuat cercetările. Dar iată ce se întâmplase de fapt.

Prima încercare de obţinere a dezlegării lui Wetzer, după vizita lui Caroli, a fost făcută de un alt reprezentant al lui Chinezul, Lieber, care i-a oferit lui Leonte Silberman (membru al Comisiei Centrale de Football-Asociaţie) 80.000 de lei contra extrădării (aşa se numea atunci dezlegarea unui jucător pentru un club de dincolo de graniţe) lui Wetzer. Răspunsul a fost însă negativ. De aceea, a intervenit un avocat al uzinelor Tungsram din Budapesta („sponsorul” lui Újpest), Aranyi. Acesta a venit imediat la Bucureşti în octombrie 1928, cu o scrisoare din partea secretarului clubului Újpest, şi l-a căutat pe antrenorul ungur Gyula Feldmann, instalat cu câteva luni în urmă la Juventus Bucureşti. Împreună cu Feldmann, Aranyi l-a vizitat pe preşedintele comisiei, Aurel Leucuţia, dar răspunsul acestuia a fost categoric nu. Atunci, Aranyi, însoţit acum de doi jucători de la Juventus, Carol Maior şi Ştefan Wetzer (fratele lui Rudy), s-a dus la secretarul general al Comisiei, Octav Luchide, ajungând la acesta prin intermediul lui Titel Ursache, funcţionar al Comisiei Centrale. I-a oferit 40.000 de lei pentru extrădarea lui Wetzer. A fost însă refuzat şi de acesta, chiar şi atunci când a crescut oferta la 100.000 lei. În această situaţie, Maior, în numele lui Aranyi, i-a cerut lui Titel Ursache să-i dea acei bani lui Dragomirescu, secretarul Comisiei Centrale de Football-Asociaţie. Din nou refuz categoric. Ca o ultimă variantă, s-a apelat la un fost secretar al Secţiunii de Football-Asociaţie Bucureşti, un oarecare Georgescu, care se afla în posesia unei hârtii cu en-tête-ul Comisiei Centrale şi care, contra sumei de 100.000 lei, a fost de acord cu redacterea unei extrădări false. Ca în filmele de aventuri, Aranyi a fugit în mare viteză cu o maşină până la Braşov, pentru a prinde expresul de Budapesta, unde a prezentat dezlegarea falsă, pe baza căreia Rudy Wetzer a debutat pentru Újpest contra lui Hungária.

După amintita cercetare a Comisiei Centrale de Football-Asociaţie, vinovăţiile au fost recunoscute, atât de Feldmann, Georgescu, Maior şi Şt. Wetzer (familia sa primise 5.000 de pengö, moneda maghiară).

Epilogul în chestiunea Rudy Wetzer a însemnat pedepsirea vinovaţilor: C. Georgescu a fost suspendat pe viaţă, lui Maior i s-a confirmat suspendarea pe care o executa pentru vina de fi fost profesionist (pe-atunci ilegal în România), Şt. Wetzer a primit o suspendare de doi ani, iar lui Titel Ursache i s-a interzis să mai ocupe posturi în federaţie. Tot dosarul a fost trimis, spre informare, Federaţiei Maghiare de Fotbal.

Urmărind evoluţia viitoare a evenimentelor s-a putut constata că judecarea chestiunii Wetzer a avut consecinţe favorabile. Fiind compromis, antrenorul Feldmann a părăsit clubul Juventus Bucureşti în luna decembrie 1929, tot atunci fiind anunţată venirea la Bucureşti a lui Rudy Wetzer pentru a petrece sărbătorile de iarnă. Evoluţia lui Wetzer la Újpest intrase într-o perioadă de regres datorită unei accidentări, în urma căreia îşi pierduse locul de titular. În primăvara anului 1930 a fost transferat la Pécs Baranya, iar în mai 1930, Federaţia Maghiară s-a decis să-i ofere, fără vreo pretenţie, extrădarea pentru Juventus. Astfel experimentatul Rudy a jucat în turneul final al campionatului naţional 1929-30, alături de Vogl şi Raffinsky la Juventus, câştigând primul şi unicul său titlu naţional. În plus, el a fost liderul echipei naţionale a României la primul Campionat Mondial, cel din 1930, de la Montevideo.

La Cupa Mondiala
La Cupa Mondiala a participat in calitate de jucator al Juventusului.
La atâtea recorduri, Rudolf Wetzer îşi adăugă în 1930 şi participarea la primul Campionat Mondial de fotbal din istorie, cel organizat dincolo de Atlantic, în Uruguay. Temerara expediţie a Naţionalei sau, după cum era numită în epocă, „Aleasa”, este reprodusă de Wetzer în jurnalul ţinut pe toată perioada Cupei Mondiale, savuroasele rânduri fiind inserate sau cel puţin spicuite în mai multe cărţi semnate de regretatul cronicar sportiv Ioan Chirilă. Să menţionăm că, în epocă, reprezentativele aveau în staful tehnic atât antrenor - al cărui rol era pur şi simplu de a antrena jucătorii, cât şi selecţioner - care hotăra alcătuirea formaţiei, elementele jocului propriu-zis revenindu-i managerului. Or’, în 1930, pentru prima ediţie a Campionatului Mondial, selecţioner nu avea să fie altcineva decât însuşi Regele Carol II, care îl desemnează pe Wetzer căpitanul (şi antrenorul echipei). Cu cei 29 de ani ai săi, acesta era de altfel şi veteranul lotului de jucători. Decizia suveranului, mare amator de fotbal, venise după ultimul meci al „Alesei”, un amical disputat la Bucureşti în compania Greciei, încheiat cu un scor de hochei (8-1) şi în care Wetzer înscrisese cinci goluri. Toate statisticile din România îl creditează şi în prezent pe timişorean pentru această reuşită ca fiind jucătorul român care a înscris de cele mai multe ori într-un singur joc al primei reprezentative. Un alt celebru fotbalist de pe Bega, Ştefan Dobay, este însă de altă părere.
Golul care nu a fost
„În minutul 79, îşi amintea el acum mai bine de două decenii, Vogl a tras de la 20 de metri. Balonul a nimerit însă pieptul meu, i-am schimbat direcţia brusc şi portarul Giamalis, derutat, se uită cum mingea cade în celălalt colţ al porţii. 8-1 pentru România! A doua zi, însă, am avut o mare dezamăgire: ziarele de luni dimineaţa au scris că acest gol a fost marcat cu pieptul de Rudy Wetzer. Dar toată lumea prezentă la meci ştia că acest gol s-a datorat lui Vogl şi mie! De altfel, Wetzer nu a contestat niciodată adevărul.” Aşadar, din cele cinci reuşite de pe hârtie, Wetzer nu contabilizase de fapt decât patru. Cu toate acestea, „scripta manent”, aşa că în momentul de faţă recordul este deţinut, singular, de Wetzer. Ce-i drept, până în acel moment nu reuşise nimeni nici măcar patru goluri într-un meci al Naţionalei. Recordul, cel adevărat, avea să fie repede egalat de Graţian Sepi, în 1933 (România-Ungaria 5-1) şi, mai apoi, după mai bine de şase decenii, de Florin Răducioiu (1993, Feröe - România 0-4) şi Gică Popescu (1997, România - Liechtenstein 8-0).
Asa cum am prezentat cazul Raffinsky, Rudy Wetzer ramane un simbol al Juventusului, alaturi de el vor urma si altii la fel de importanti.

Pana atunci cititi aici si aici articolele in orginal.
Data naşterii : 17.03.1901 Timisoara
Data decesului : 13.04.1993 (Haifa, Israel)
Post : atacant

Eugen Bastina

Cu prilejiul meciului de la Galati, castigat de noi, Petrolul si-a revazut unul dintre copii pierduti. Membru al echipei castigatoare din 1995 a Cupei Romaniei, Eugen Bastina s-a revazut cu doi dintre fostii sai colegi, Vivi Rachita si Daniel Chirita. Rolurile s-au schimbat Vivi - manager, Dani - jucator si Eugen - antrenor secund.
Pe scurt Eugen Bastina a jucat la Petrolul in perioada 1993-1998, este nascut la Ploiesti pe data de 27 ianuarie, si a jucat pentru lupi 127 de meciuri marcand 7 goluri.

Întâlnirea dintre Dunărea Galaţi şi Petrolul le-a oferit ocazia „galben-albaştrilor” să se revadă cu ploieşteanul Eugen Baştină. Fost fotbalist al Petrolului, cu care în 1995 a câştigat Cupa României, Baştină s-a stabilit de mai mulţi ani la Galaţi, el îmbrăcând, de altfel, tricoul Oţelului timp de patru sezoane, între 1998 şi 2002. Retras din activitate în 2005, Baştină este, acum, antrenor secund la Dunărea Galaţi, iar la finalul meciului s-a întreţinut cu foştii săi coechipieri din perioada Petrolul, Vivi Răchită, Daniel Chiriţă şi Cristi Vlad, pe care i-a şi felicitat pentru victoria de sâmbătă. sursa http://www.republicanul.ro/

105 de ani de la nasterea lui Raffinsky

Asa cum am obisnuit cititorii, astazi prezentam inca un articol in premiera despre unul dintre simbolurile echipei noastre. Omul record, sau jucatorul emblema pentru fostul Juventus, actual Petrolul, Ladislau Raffinsky ar fi implinit astazi 105 ani. S-a nascut in Ungaria insa a jucat pentru nationala Romaniei, si a castigat impreuna cu Juventus primul titlul de campioana al formatiei.
Tot pentru nationala Romaniei a reusit un singur gol, fiind insa cel mai folosit jucator la cel de-al doilea campionat mondial la care a participat si Romania.
Sub tricoul Juventusului, Raffinsky a reusit sa marcheze cele mai multe goluri intr-o partida oficiala in campionatul romanesc, 10 la numar. Este un record pe care Petrolul il pastreaza si acum si poate de aceea Raffinsky a intrat de mult in cartea de aur a echipei, facand parte din prima generatie de aur a formatiei care mai tarziu se va muta la Ploiesti.
Ladislau Raffinsky a început să joace fotbal în anul 1924, la o formaţie mai puţin cunoscută a oraşului Timişoara, numită Unirea. După un singur an petrecut la Unirea Timişoara, a ajuns la Clubul Atletic Timişoara, pentru care a evoluat timp de doi ani, mai exact până în 1927.
În 1927 a ajuns la echipa-fanion a României în acea vreme, Chinezul Timişoara. Dar venirea lui Raffinsky s-a petrecut într-un moment neplăcut pentru Chinezul, care a intrat în cele din urmă într-o criză financiară şi a ratat pentru prima oară titlul de campioană a României, după ce câştigase şase titluri consecutive.
Până la urmă, Raffinsky a părăsit formaţia timişoreană în 1929, împreună cu colegul său, Emerich Vogl, pentru a se transfera în Bucureşti, la formaţia Juventus, care se anunţa favorită pentru câştigarea titlului de campioană în sezonul 1929-1930, după aducerea unor fotbalişti foarte buni, printre care şi cei doi.
Raffinsky a reuşit o serie de meciuri excelente, culminând cu acel meci împotriva Daciei Unirea Brăila în cadrul căruia a marcat de nu mai puţin de 10 ori, iar Juventus Bucureşti a devenit campioana României, Raffinsky adăugându-şi primul titlu de campion în palmares.
Spre deosebire de prietenul său, Emerich Vogl, Raffinsky va părăsi Juventus-ul în 1931, pentru a se întoarce la noua formaţie-fanion a oraşului în care a început să joace fotbal, Ripensia Timişoara. La Ripensia a evoluat timp de doi ani, adăugându-şi la palmares un nou titlu de campion al României, iar destinaţia sa a fost Cehoslovacia, unde a jucat la SK Zidenice, aşa cum se numea pe atunci clubul 1.FC Brno.
În 1935, Raffinsky se întoarce la Bucureşti, dar nu la Juventus, ci la una din rivalele bucureştene ale acestei formaţii, Rapid Bucureşti. Alături de Rapid, Raffinsky va reuşi să îşi adauge la palmares încă trei trofee, mai exact trei Cupe ale României.
În anul 1939, Raffinsky a fost arestat, alături de colegii săi Iuliu Baratky, Ştefan Auer şi Ionică Bogdan, după finala Cupei României câştigată în faţa celor de la Venus Bucureşti, motivul fiind simplu : prefectul Bucureştiului şi ministrul de externe al României din acea vreme, Gabriel Marinescu, cel care ordonase arestarea celor patru, era patronul lui Venus şi era foarte supărat datorită pierderii acestei finale.
Până la urmă, datorită unui scandal imens iniţiat de presă, cei patru au fost eliberaţi, iar Gabriel Marinescu a fost arestat şi, până la urmă, executat în anul 1940. Tot în acest an Raffinsky se retrăgea din activitatea de fotbalist profesionist. sursa aici

Din pacate asa cum am spus inca de la inceput Raffinsky ar fi implinit astazi 105 ani, din pacate el a murit la 31 iulie 1981 la Cluj. Desi poate cam tarziu un gand acolo sus catre acest mare jucator din partea noastra dar si sper a tuturor petrolisitilor, pentru ca indiferent de circumstante nu ne-am uitat niciodata idolii si glorile!

Vivi Rachita.. Debutul

Astazi mai mult ca oricand avem un articol eveniment despre capitanul din `95, Valeriu Rachita. Cu totii il stim acum ca omul cheie din spatele proiectului “ Petrolul e al nostru”, un proiect care tocmai a aniversat 3 ani de zile, insa inainte de a fi antrenorul si managerul Petrolului a fost si unul dintre cei mai buni jucatori pe care echipa i-a avut dupa 1990.
A venit la Petrolul in 1983 si si-a dorit la fel ca orice prahovean sa joace la Petrolul. A avut pentru un an sansa Stelei, o echipa la care avea sa se intoarca, insa in 1991 a revenit la Ploiesti pentru a pune umarul la formarea generatiei `95!
Inainte de generatia 1995 a fost insa o echipa de juniori, o echipa care in 1987 era antrenata de Camil Oprisan si care ii avea printre altii pe… Rachita, Preda sau Zafiris.

Dar sa incepem cu inceputul, nascut pe 30 mai 1970 la Boldesti-Scaieni, Vivi Rachita a adunat 286 de meciuri in Divizia A si nu mai putin de 27 de goluri in aceasi competitie. A castigat un singur trofeu cu Petrolul, Cupa Romaniei in 1995, purtand atunci banderola de capitan.

Vivi a venit in 1987 la echipa mare, acolo unde s-a pregatit sa ii ia locul unui alt capitan de renume, Fane “ Chibrit”
Cum a fost saltul la echipa mare?
Destul de greu, erau jucatori foarte buni care au jucat multi ani la Petrolul…

Vorbind de perioada junioratului Vivi a enumerat “petrolisti” lui preferati : “Butufei, fratii Gusa, Pancu, Catinca, Grigore, Stefan”

Cine te-a impresionat cel mai mult in acea perioada?
Butufei, a fost un model de devotament pentru mine, isi dadea viata pentru echipa!
Cum il priveai pe Fane Chibrit capitanul care a promovat Petrolul in `89 si care la fel ca tine a jucat la echipa din Plopeni ?
Cu respect !
Am jucat impreuna cu el apoi el s-a retras si eu am ramas sa joc pe postul lui…

Dupa sezonul 1987 – 1988, Vivi a fost imprumutat la Metalul Plopeni acolo unde a jucat timp de un sezon, fiind luat in sezonul 1989 – 1990 de catre Steaua. Dupa anul petrecut la Steaua Vivi a avut doua variante : Ploiesti sau Sibiu. A ales binenteles Ploiestiul acolo unde a contribuit la o reconstructie a echipei, o reconstructie ce a durat timp de patru ani si s-a incheiat cu finala impotriva Rapidului si binenteles castigarea Cupei!

Ce era la Ploiesti asa de important? Ce te-a facut sa revii la Ploiesti, simteai ca inca nu ai jucat pentru Petrolul cel mare?
Nu ma simteam bine la Steaua iar la Ploiesti eram acasa. Am avut de ales intre Petrolul si Inter Sibiu, insa am ales normal, Petrolul. Eram si mai tanar atunci si vroiam sa fiu aproape de casa. Eu am cerut sa ma intorc!

Sa revenim la juniori, in `87 ii aveai colegi pe Fane Preda si Zafiris , a contat relatia din timpul junioratului si peste ani atunci cand ati reusit impreuna sa luati Cupa?
A contat destul de mult, iar la juniori am avut echipa buna,ii bateam pe Dinamo mereu !, si la ei jucau Raducioiu, Prunea sau Bucur Bogdan, si multi altii.

Mereu cand ai vorbit de meseria de antrenor sau manager, ai spus ca l-ai avut model pe dl Piturca, insa de la Petrolul ce antrenor ti-a placut cel mai mult, si asta luand in considerare ca au fost foarte multe foste glorii care au antrenat aceasta echipa?
Tin sa precizez ca aceasta intrebare Vivi i-a enumerat cronologic pe toti marii antrenori ai Petrolului : “Edi Iuhasz, C. Oprisan, Petre Dragomir, Puiu Dridea,si Ion Marin”

In final nu am avut cum sa nu intreb si de Cupa Romaniei un trofeu care a readus bucuria ploiestenilor, un trofeu pe care insa Vivi l-a vazut ca pe un preambul, un punct de plecare in cucerirea unui alt titlu important, cel de campion al Romaniei, binenteles tot cu Petrolul.

Cum ai trait parcursul Petrolului de dupa 1990, sau cum a fost trait finalul fericit din finala Cupei si daca tu crezi ca se putea mai mult?

Ce s-a intimplat in 95 a fost un lucru pregatit in patru ani de munca. Daca aveam un buget si un management profesionist, eu cred ca anul urmator putem cistiga si campionatul ! Nu s-a vrut si s-a inceput vanzarea de jucatori. Din pacate asa s-a terminat totul !

A fost pacat pentru jucatori pentru ca nu au reusit acel virtual titlu, sau pentru masa de ploiesteni care au invadat bulevardul in noapte castigarii cupei …
Asa este, dar asa s-a vrut de catre conducere…

Pe final nu avem decat sa-i multumim lui Vivi pentru tot ce a facut ca fotbalist pentru echipa noastra si sa speram ca nu va trece mult timp pana cand vom readuce trofee la Ploiesti !
HAI PETROLUL!

A mai trecut an ... 12 OCTOMBRIE 1966

In fiecare an astept ziua de 12 octombrie, pe langa faptul ca pe aceasta data a fost protestul "Petrolul e al nostru", nu stiu cati isi mai amintesc de asta, tot pe 12 octombrie Petrolul a obtinut cea mai mare victorie in cupele europene. Chiar daca a contat pentru primul tur al Cupei Campionilor Europeni, Petrolul a invins campioana campioanei mondiale, o echipa cu 5 titulari campioni mondiali en-titre, lucru neagalt de nicio alta formatie.

Am reusit sambata sa stau langa unul dintre creatorii Petrolului de Aur, cel mai tanar antrenor din istorie castigator al titlului national, si acum vorbesc binenteles de dl Cernaianu. A fost secundul lui Ilie Oana, un om pe care l-a respecat foarte mult si de la care a invatat tot atatea. Cernaianu a reusit sa aduca pe Liverpool in Romania cucerind al treilea titlul, iar echipa din Ploiesti a ramas pentru el cea preferata. Asa cum stiti din articolul lui Adi Dobre, el a fost pe la mai toate marile echipe, insa la Ploiesti se simtea ca acasa desi el este din Targu Jiu.

Mitica Munteanu ii spune "Dutule" insa toate generatile de fotbalisti il stiu ca "Dom Profesor"

Cu ajutorul celor doi am reusit sa inteleg ce s-a intamplat de fapt pe 12 octombrie 1966...

"In ziua aceea daca vroiai sa furi ceva din Ploiesti aveai toate sansele, toata lumea era la meci, 30000 in tribuna si 15000 afara asteptand", asa incepe Dom Profesor. S-a jucat pentru public iar calificarea nu a venit din cauza unei greseli umane. Tot dl. Cernaianu povestind ca dupa ceva ani de la greseala aceea (nr neacordarea penaltyului din finalul meciului) s-a intalnit cu celbrul Ivanov, iar acesta i-a marturisit ca s-a luat dupa tusier. Dupa reluari stia ca a gresit dar a tinut sa precizeze ca nu a fost niciodata ceva premeditat. Cred ca este pentru prima data cand aud si aceasta varianta una care este mai plauzibila, dat fiind fair-playul englezesc dar si perioada in care s-a jucat meciul, pentru ca nu-i asa Petrolul a fost campioana fotbalului romantic.

De la Dom`Profesor am trecut la Mitica Munteanu, si acum un monument de modestie. Parca nu vroia sa-si aduca aminte de celebrele pase dintr-o extrema in alta cu fratele sau Anton, si parca nu vroia sa acepte ca erau "brazilieni", si dadea vina pe tehnica sa remarcabila pe faptul ca in tinerete trebuia sa se antreneze pe maidane, cu o minge care mai mult nu era minge, si binenteles ca a avut mereu pe cineva la fel de talentat langa el. A ramas petrolist, si de abia asteapta, la fel ca Dom`Profesor sa revina pe Ilie Oana, un stadion care in opinia ultimului trebuia sa poarte numele lui Tabarcea.

Despre Tabarcea, poate singurul absent remarcabil din victoria cu Liverpool, si asta pentru a murit cu 3 ani mai devreme la doar 26 de ani, Dom`Profesor ne spune ca era un baiat deosebit, sufletul echipei si prieten cu toata lumea. " A murit pe teren, pana in `90 cine a mai fost ca el? Si-a dat viata pentru Petrolul si stadionul trebuia sa-i poarte numele, insa pe vremea aceea nu aveai voie ca stadioanele sa poarte nume de persoane"

Au fost si multe alte subiecte pe care le-am dezbatut, insa de departe cel mai emotionant moment pentru mine a fost atunci cand Mitica Munteanu cu zambetul pe buze mi-a spus : " Ati jucat bine azi, mi-a placut" apoi mi-a facut cu ochiul. "Ati jucat bine" noi toti, echipa si suporterii, iar despre atmosfera de la meci ambii au fost de acord : "Ce suporteri frumosi avem!"

O sa mai povestesc despre acest eveniment si desigur si despre cei doi insa pana atunci sa ne aducem aminte de 12 octombrie 1966, adevaratul motiv pentru care trebuia sa ne bucuram sambata, insa din pacate lumea a uitat, limitandu-se doar la comentarea videoclipurilor cu galeria. Este mare pacat - Petrolul a insemnat in primul rand 2 cupe si 4 campionate si un meci de referinta cu Liverpool, si de abia apoi supoterii si alte meciuri remarcabile. Sa speram ca ne vom aduce aminte si de fostele glorii, si de cei care pe 12 octombrie 2006 au iesit in strada pentru a-si primi Petrolul inapoi!

Un fotbalist numit... Mocanu

De fiecare data cand citesc, pentru ca cei mai multi dintre noi suntem tineri si nu am apucat articolul original din ziar, ma trece un fior, un fior care ma duce cu gandul la ce era Petrolul intr-o situatie relativ similara. Spun relativ similara pentru ca nu am mai stat atat de mult in B, insa asa cum stim anii 80 au fost unii de fluctuatii pentru formatia ploiesteana. Ce trebuie sa tinem minte este ca atunci s-a format generatia 95 si tot atunci Petrolul punea punct excursilor din B in A si invers. Am pastrat formatul si astazi insa cu un amendament, articolul lui Dragos Trestioreanu este chiar cel original din program de joc. Asa ca iata un articol despre Mocanu... Bujorel:

Progam meci : "De miercuri 9 septembire 1987, primul “11” al Fotbal Club Petrolul Ploiesti s-a vazut in imposibilitatea, pentru o luna si jumatate sau chiar mai mult, de a utilza pe “goal-getter”-ul sau, pe cel mai temut suter, excelent executants al loviturilor libere directe si a cornerelor, accidentat serios cu acea ocazie: FISURA DE PERONEU!
L-am revazut, de mai multe ori, pe acela caruia ii dedicam aceste randuri, observand, mereu, parca, acelasi regret de a fi departe de dreptunghiul verde, de plasele portilor adverse, de fanioanele de la colturile terenului, de careurile de “16 metri”.
Pentru ca, cine poate sa uite senzationalele sale goluri din campionatul trecut? Faptul ca nu exageram cu epitetul folosit poate fi confirmat de Nitu, Pavel, Toader, Lung si ceilalti portari, care au facut cunostinta intr-un fel sau altul, cu taria suturilor lui Bujorel Mocanu, suture care au trecut pe langa sau pe sub ei, cu viteza … “sunetului”
Desi il stim ca-si poarta cu demnitate si barbatie durerea fizica si, poate, o inerenta tristete, noi toti il rugam sa aiba, acum aceeasi tenacitate, recunoscuta personalitatii sale si sa aiba puterea sa lupte, poate inzecit, decat a facut-o pana la aceasta ora, pentru a reveni cat mai curand langa cei care ii indragesc si nu-l uita nici un moment.
De astazi inainte, cand ii veti aplauda pe “galben-albastri”, atunci cand evolueaza la Ploiesti, cu aceeasi frenezie cu care au facut-o si suporterii galateni, chiar atunci cand, Sorin Dragan deschisese scorul, ganditi-va putin si la tanarul sportive de pe banca de la marginea terenului, care, desi cu piciorul in ghips, la inceput, a ramas mereu, alaturi de colegii si suporterii lui."

Si binenteles articolul din coltul amintirilor cu datele concrete despre cariera acestui jucator remarcabil :

"Bujorel MOCANU -mijlocasul cu abilitati motriceDin pleiada de fotbalisti care in anii uceniciei sportive au deprins tainele jocului cu balonul rotund in pepiniera “Vicu Ionescu", din perioada anilor 1970, numele mijlocasului Bujorel Mocanu - alaturat lui Constantin Stefan (Chibrit) - intregeste imaginea unui duo “made Metalul Plopeni", care ani de-a randul a stralucit prin valoare, tinzand spre culmile performantei sportive. Bujorel MOCANU s-a nascut la 11 mai 1962, in orasul Slanic (Prahova), iar prima legitimare ca jucator o are in 1976, la Metalul Plopeni, in echipa de copii condusa de catre antrenorul Victor «Vicu» Ionescu. La varsta de 16 ani a fost promovat, cu mult curaj, de catre antrenorul Virgil Dridea, in lotul echipei de seniori, care a realizat, in acei ani, cele mai bune performante din istoria plopenarilor si chiar arbitrau, indirect, lupta pentru promovare in primul esalon al tarii. Dupa un scurt periplu, pe perioada stagiului militar, la Gloria Buzau si Chimia Buzau, a revenit la Metalul Plopeni, punand din plin umarul la repromovarea echipei in campionatul republican - Divizia B - la finele editiei de campionat 1982-1983. Vara lui 1983 a insemnat, pentru copilul plecat de la Valcanesti, inrolarea in randurile celei mai titrate echipe din judetul Prahova: Petrolul Ploiesti. Pe prima scena a fotbalului romanesc a debutat sub conducerea maestrului emerit al sportului, Viorel Mateianu, la 3 septembrie 1983, intr-un joc in care «gazarii» au invins, fara drept de apel, Rapidul din Bucuresti, cu scorul de 3-1. Debutul pe prima scena a fotbalului romanesc l-a realizat alaturi de mari jucatori din acele timpuri, care au imbracat tricoul formatiei Petrolul Ploiesti, precum: Dumitru Jipa, Gheorghe Niculescu, Ion Haralambie – Marian Borz, Alexandru Stanciu, Petre Butufei, Toma Ion, Constantin Pancu, Ion Cojocaru, Mugurel Gabriel Calin, Octavian Grigore, Anton Galateanu, Gheorghe Simaciu, Viorel Libiu, Vladimir Marica, Mircea Savu, Nicu Lazar, Marin Dumitrache si Tiberiu Baroian. Timp de doi ani (1994-1996) a evoluat la formatia Steaua Mizil, in divizia B, avand ca antrenori pe Florea Voinea, Vasile Aelenei, Constantin Moldoveanu si Dumitru Jipa, iar alti trei ani (1996-1999) s-a aflat in lotul echipei unde s-a lansat in lumea fotbalului, Metalul Plopeni. A mai evoluat, pentru un sezon (2000-2001), la Prahova Argus din Ploiesti, unde si-a incheiat cariera de jucator. Un fotbalist foarte constant ca forma sportiva, fiind adeptul unui joc de mare angajament si avand o excelenta capacitate de efort. Timp de 11 ani, cat a evoluat la cel mai inalt nivel, a disputat in divizia « A » 222 de partide si a marcat 19 goluri, iar pe plan international si-a trecut in bilantul carierei doua jocuri din cadrul Cupei UEFA, contra celor de la Anderlecht Bruxelles, din toamna anului 1990. Cariera de antrenor a inceput-o la Mizil, in toamna anului 1996, dupa care a urmat Metalul Plopeni, pana in anul 2000, alti trei ani activand la centrul de copii si juniori din cadrul clubului Petrolul Ploiesti. Din anul 2003 se afla in randurile antrenorilor de copii si juniori de la Conpet Ploiesti si pentru o buna perioada de timp a fost alaturi de echipa satului sau, Gloria Valcanesti, cu care a realizat cea mai buna performanta din istoria sa: promovarea in Liga A Prahova, in vara anului 2006. Constantin DUMITRU "

Petre Butufei

Din sirul fotbalistilor prahoveni descoperiti de Petrolul astazi aducem un nou nume, daca se poate spune asa, Petre Butufei. Am decis sa pastrez acelasi format ca si la fratii Gusa, cu o introducere a lui Dragos Trestioreanu la care voi adauga si datele concrete din cariera sa de jucator preluate din deja cunoscutul colt amintirilor de pe http://www.ziarulprahova.ro/.

(Petrolul `82 - o echipa ce repromova in prima liga cu Butufei in lot)

 Dragos Trestioreanu: "Petre Butufei a fost unul dintre acei jucători-surpriză descoperiţi de Petrolul - luat însă cu destule greutăţi - şi impuşi, din mai nimic, în Divizia A. Butufei era unul din acei jucători care, dacă ar fi fost descoperiţi de Steaua, Dinamo sau Rapid, se putea lăuda acum cu destule selecţionări în prima repzentativă a ţării. Cum el a rămas la Petrolul, nu a avut deloc norocul acesta! Dar a avut altul: a fost cu adevărat iubit de suporteri fideli echipei lui.
Petrică Butufei a fost un fundaş... de fundaş. Cum se tot zice. A debutat pe stânga defensivei şi a terminat în centru-stânga. Un om de valoare. Dar şi de o modestie incredibilă. Şi-a luat nevastă foarte frumoasă, însă şi serioasă. Au doi băieţi. Unul, Vladimir, combate la Chimia Brazi, dar nu seamănă deloc, ca post şi ca evoluţie, cu tatăl său. Asta nu înseamnă că nu ar avea viitor. Ba, din contră. I-l văd mai degrabă la Petrolul, decât la Chimia. Dar va fi opţiunea lui. Când va fi să fie, fireşte.
Devenit antrenor, Petrică nu şi-a mai egalat trecutul de jucător. Dar a rămas acelaşi om onest şi muncitor. De câţiva ani se ocupă de copiii şi juniorii clubului asupra căruia şi-a lăsat - şi el - amprenta. O face cu acelaşi devotament şi aceeaşi dragoste, ca şi pe vremea când se afla pe gazon. Un stâlp în faţa portarului. E bine că astfel de fotbalişti predau sportul rege unor copii sau tineri care nu i-au vazut jucând. Şi au pierdut mult, vă asigur. Măcar de ar învăţa şi ar ajunge un... sfert din ce-a fost Petrică Butufei. De aceea, mă bucur că am fost martor al multor dintre meciurile sale sub culorile Petrolului şi părtaş la primii paşi din cariera lui de antrenor. A unuia care a fost - şi este - un petrolist adevărat. Născut în Proviţa de Sus şi coborât la Ploieşti. La Petrolul. Mare noroc a avut echipa fanion, pe atunci!"

Petre Butufei - fundasul petrolist cu sapte inimi

In istoria echipei Petrolul, formatia din anii 1966, care a castigat ultimul titlu de campioana a tarii ramane inscrisa cu litere de aur, iar jucatorii care au imbracat tricourile de campioni au intrat intr-o binemeritata legenda. Generatiile urmatoare - respectiv cele ale anilor 1970 si 1980 - n-au putut tine ritmul precedesorilor si s-au multumit doar cu cateva promovari pe prima scena a fotbalului romanesc si, ulterior, ducand chiar o lupta pentru supravietuire. Dar si aceste generatii n-au dus lipsa de veritabile talente, care au imbracat tricoul petrolist si au ramas la inima si in memoria suporterilor ploiesteni. Unul dintre jucatorii emblema ai acestei perioade a fost si fundasul Petre BUTUFEI. Acesta s-a nascut la 29 iunie 1955, la Provita de Jos – Prahova, iar fotbalul l-a inceput in 1969, la juniorii cunoscutei echipe prahoveane Poiana din Campina. Debutul in echipa de seniori este consemnat in anul 1972, pe cand Poiana Campina evolua in Divizia C, avand ca antrenor pe Gheorghe Petrescu, iar din lotul de jucatori au facut parte urmatorii: Constantin Nanu, Mihai Opanschi, Mihai Danila, Stan, Grama, Strechioiu, Adrian Aelenei, Gheorghe Popa, Petrovici, Strechioiu I, Paul Preda, Bran, Georgescu, Cretulescu, Nicolae Achim, Marcel Goran, Stanculescu, Vasile, Ivanovici, Bercaroiu, Vasile Postolache, Sichim, Stanciu si Zevedei. A urmat, in 1976, transferul la Petrolul Ploiesti si sub conducerea antrenorilor Valentin Stanescu si Alexandru Fronea a obtinut promovarea in Divizia A, la finalul editiei din 1977. Din lotul de jucatori care au obtinut aceasta performanta au facut parte: Gheorghe Constantin, Gheorghe Mirzea, Mihail Ionescu, Petre Butufei, Cornel Ene, Lucian Sotir, Vili Viorel Constantin, Mihai Negoita, Nicolae Pantea, Nicolae Florian, Nicolae Toporan, Viorel Pisau, Gheorghe Simaciu, Florian Dumitrescu, Gelu Dumitrescu, Tudor Gheorghe Manolache, Victor Angelescu si Mircea State. Debutul pe prima scena a fotbalului romanesc l-a realizat la 21 august 1977, in partida Petrolul Ploiesti – ASA Tg. Mures, incheiata nedecis, scor 0-0. Timp de 11 ani a detinut tricoul de titular al “gazarilor", cu care a reusit trei promovari in Divizia A (1977, 1982 si 1985), iar din 1987, la varsta de 32 de ani, s-a transferat la Flacara Moreni (pe atunci in Divizia A), cu care a ajuns, sub conducerea antrenorului Ion Nunweiller, sa evolueze in cupele europene, in toamna anului 1989, intalnind, celebra pe atunci echipa FC Porto. Din lotul de jucatori al noii sale echipe au facut parte in acele timpuri: Benone Dohot, Vasile Zlotea, Teodor Beldie, Ion Ene, Victor Glavan, Dumitru Nistor, Marian Pana, Dorel Purdea, Gheorghe Radu, Nelu Stanescu, Marin Dragnea, Sandu Preda, Leon Sandoi, Gheorghe Viscreanu, Daniel Sava, Costel Pana, Iulian Chirita, Ion Constantin Marcu, Costica Lala, Petrica Nica, Marcel Tirchineci, Nistor Vaidean si Gheorghe Stelian Pistalu. Intr-o cariera la cel mai inalt nivel, acesta a inregistrat: 250 de jocuri in Divizia A, 10 goluri marcate si doua prezente in Cupa UEFA. Dupa alte doua sezoane in Divizia B, in vara anului 1992, la varsta de 37 de ani,a renuntat la activitatea de jucator. Trecand pe banca tehnica, de la marginea terenului, dupa cateva tentative de a se impune in lumea atat de plina de sacrificii a antrenorilor, trecand pe la Chimia Brazi, cu care a reusit promovarea in Divizia C (1998) si Petrolul Baicoi, a optat in cele din urma tot pentru echipa Petrolul Ploiesti, “marea sa iubire", devenind un pretios ajutor al lui Octavian Dincuta, la echipa Petrolul III Ploiesti, care este liderul de toamna al principalului campionat prahovean. Constantin DUMITRU

Asadar inca o poveste frumoasa a unui fotbalist care a facut totul pentru a juca la Petrolul, si ca multi din perioada sa prezenta sa in echipa Petrolul era o adevarata mandrie si reusita !

Fratii Gusa

Dupa interviul cu Adi Dobre astazi va prezentam si istoria a doi jucatori din echipa pe care acesta a indragit-o cel mai mult. Desi nu sunt la fel de celebrii ca fratii Dridea, fratii Gusa au reusit sa ramana in memoria fanilor petrolisti, poate si din cauza ca acestia sunt prahoveni la origine. Textul si fotografia sunt preluate de pe http://www.ziarulprahova.ro/ si sunt scrise la Coltul amintirilor de catre Constantin DUMITRU . Vezi tot in acest articol si descrierea facut de un prieten mai vechi al blogului, Dragos Trestioreanu...

Interviu Adi Dobre

Nu de mult pe blogul lui Dragos Tretioreanu aparea un post despre un prieten (click aici), un prieten care impartaseste aceasi pasiune pentru fotbal, Petrolul.

Pentru ca aveam aceasta idee de mai mult timp, de atunci de cand ii citeam si blogul, astazi am decis sa public, un interviu cu Adi Dobre.

Dupa succesul interviului cu Dragos Trestioreanu, publicat aici pe blog, astazi o sa aducem un nou nume cunoscut din presa sportive din Romania. Este vorba de Adi Dobre, jurnalistul celor de la Evz.ro si comentator pentru postul sportiv, Sport 1.
Ideea acestui interviu mi-a venit, trebuie sa recunosc, citindu-I cuvinetele scrise de acesta despre echipa noastra de suflet. Isi incepea postul astfel “Daca ar mai fi trait tata, sau macar mama, as fi avut pe cine sa intreb cind am fost prima oara la un meci al Petrolului”
Dar cred ca cel mai bine este sa ne spuna chiar el De ce Petrolul?

1.Salut Adi, de ce Petrolul?
Pentru că m-am născut în Ploieşti, probabil. Vreau să cred însă că aş fi iubit Petrolul şi dacă m-aş fi născut în Gura Humorului. Nu ştiu, poate şi educaţia e de vină, dar am un puternic sentiment patriotic. Iubesc oraşul în care m-am născut şi toate cele legate de Ploieşti. Dragostea pentru Petrolul am moştenit-o, cu siguranţă, pe cale paternă. Tata, care a asistat la naşterea Petrolului, a umblat după echipă prin toată ţara. Era nelipsit de la meciurile echipei. Lăsa de multe ori musafirii în casă şi fugea pe stadion. Şi noi, eu şi fratele meu, după el, spre disperarea mamei!
2. Recunosteai ca nu mai tii minte primul meci, insa spune-mi te rog care a fost cel mai frumos meci la care ai participat?
Finala Cupei României, din 1995, câştigată de Petrolul. Asta e, cu siguranţă, una dintre cele mai frumoase amintiri. Dar mai sunt multe, foarte multe. Promovările, victoriile împotriva Rapidului sau a echipelor departamentale Dinamo şi Steaua.

3. De ce acel meci?
În multe rânduri m-am simţit mândru că sunt petrolist, dar niciodată ca atunci, la finala Cupei din 1995. A fost ceva unic. Ţin minte că, de fericire, am plecat de la meci şi le-am făcut cinste unor necunoscuţi care strigau apoi în gura mare, în cârciumă, că sunt suporter al câştigătoarei Cupei României, Petrolul Ploieşti! Oamenii n-aveau treabă cu fotbalul!

4. Ai prins diferite perioade la Petrolul , B, A, A, B, care a fost generatia care ti-a placut cel mai mult?
I-am mai prins jucând şi pe Dincuţă, şi pe nea Mihai Ionescu ori regretatul Mihai Mocanu. Mi-a rămas la inimă însă generaţia care a obţinut a doua promovare din istorie, în 1977. Antrenor era Valentin Stănescu, iar în echipă jucau Gheorghe Constantin, Gelu Dumitrescu, Sotir, Negoiţă, Butufei, Nicolae Florian, Angelescu, Simaciu, Pantea, Toporan şi Florian Dumitrescu. Cred că aceasta era şi echipa!
5. Jucatorul preferat din acea generatie?
Lucică Sotir. Asta şi pentru că părinţii mei erau prieteni de familie cu ai lui. Sunt subiectiv! Toţi îmi plăceau. Şi ştiţi de ce îi iubeam? Pentru că după meciuri plecam alături de ei spre casă. Fotbaliştii din acea perioadă şi mult după aceea, nu aveau maşini. Era un lux pe care nici măcar ei nu şi-l permiteau.
6. Pana cand ai mers dupa Petrolul, si daca iti amintesti vreo deplasare mai speciala?
Am însoţit Petrolul peste tot în ţară. Şi la Plopeni şi la Satu Mare. Îmi aduc aminte că, prin anii “80, de la Plopeni am venit pe un vagon de marfă. Tot prin anii “80 am fost al un meci cu Rapid, în Giuleşti. Ne-a bătut Rapid cu 2-1 prin două goluri marcate de unul Ţârban, din două penaltyuri inventate de domnul Ion Crăciunescu. Mai eram cu câţiva prieteni. Nimeni n-a ştiut că suntem ploieşteni. Afară ploua cu găleata, iar haina mea udă a fost, timp de o săptămână, dovada că am avut curajul să merg în Giuleşti, un loc în care, pe vremuri, trebuia să ai tupeu să mergi ca suporteri ale chipei adverse.

7. Ai scris la un moment dat, ca inainte de `89 doar pe la Ploiesti si Giulesti mai existau fenomene de indignare ale suporterilor, intrebarea este de ce crezi ca doar la aceste echipe?
Petrolul şi Rapid au fost două dintre cele mai iubite echipe din ţară. Am avut surpriza să descopăr suporteri ai Petrolului sau ai Rapidului acolo unde mă aşteptam mai puţin în ţară. Petrolul şi Rapid aveau ceva boem pe vremuri. Erau echipe muncitoreşti, iar în România chiar se muncea înainte de 1989! Rapid reprezenta nu doar un cartier din Bucureşti, ci şi o clasă socială, ceferiştii, care erau peste tot în ţară. La noi, la Ploieşti, când juca Petrolul se revărsa spre stadion toată Valea Prahovei şi toată Valea Teleajenului. Suporterii mai vechi ai Petrolului îşi mai amintesc, cu siguranţă, de trenurile pline cu suporteri venind dinspre Măneciu, Slănic ori Sinaia. Oamenii veneau de plăcere. Era o dragoste pură pentru echipă. Iar atunci când cineva atenta la echipa ta era normal să reacţionezi. Aşa a rămas celebră scandare fanilor giuleşteni “Galeria lu’ Rapid nu e membră de partid”. Tot aşa au rămas celebre ieşirile suporterilor ploieşteni la meciurile cu Viitorul Scorniceşti sau cu Victoria Bucureşti, când puţin a lipsit să facem Revoluţie!

8. Cum vezi viitorul Petrolului?
. Ştiţi ce le spuneam unor suporteri rapidişti care îl tot înjură de ani buni pe George Copos? “Fraţilor, dacă n-ar fi fost Copos, eraţi acum acolo unde e Petrolul”. Cu George Copos, Rapid a luat două titluri. Avea numai unul, făcut cadou de Petrolul în anii “60, ca să nu iasă atunci Dinamo campioană. E greu să vorbeşti despre viitor când te uiţi la trecutul apropiat şi constaţi că această echipă a fost supusă unui genocid, căruia i-au căzut victime, pe lângă fotbalişti şi antrenori, sutele de mii de suporteri din toată lumea asta. M-aş bucura să fim din nou acolo, sus. Sau măcar să avem o echipă formată din fotbalişti care să realizeze ce înseamnă Petrolul

9. Vom mai putea readuce lumea la stadion, in ipoteza ca se va construi unul nou?
Degeaba construieşti un stadion nou, dacă nu construieşti şi o echipă nouă. Fotbalul aduce lumea la stadion, nu condiţiile. Pe vremuri, când Petrolul juca în B, stadionul era plin ochi încă de la ora 9.00 dimineaţă. Şi lumea venea şi stătea pe nişte nenorocite de gradene de lemn. Mulţi stăteau pe beton. La un meci cu Poli Iaşi, din primăvara anului 1978, am stat în ploaie patru ore înainte de meci, plus alte două, cât a durat partida.
10. Cum crezi ca mai poate fi ajutata Petrolul, mediatic ma refer, avand in vedere ca subiectul nu prea vinde?
Tot echipa trebuie să ne ajute pe noi, ziariştii, să scriem aşa cum făceam odată. Rezultatele bune şi performanţele vor ridica această echipă. iar echipa să aibă în spate un staff “beton”, cum se spune, cu o organigramă bine pusă la punct, cu oameni care să pună în aplicare mecanismele care există la marile cluburi din străinătate. Şi când spun mari cluburi, nu mă refer neapărat doar la Real Madrid ori FC Barcelona. Trebuie să foloseşti şi inima şi capul. Trebuie să ştii să vinzi imaginea acestui club care a avut atât de mult de suferit la acest capitol în ultimul deceniu şi jumătate. În acest moment e foarte greu, dar nu imposibil.

Un singur lucru in comun, Mircea State

Meciul urmator a inceput sa devina un clasic de B, desi cu siguranta nimeni nu isi doreste acest lucru. Articolul de astazi nu va fi o avanpremiera a meciului, pentru ca este doar luni, ci prezentarea singurului lucru in comun din istoria celor doua echipe. Ei bine un singur jucator a imbracat tricoul ambelor echipe, fiind de altfel pentru formatia vizitatoare de sambata si jucatorul emblematic din istoria Botosaniului, este vorba de Mircea State.

O sa preiau un articol mai vechi de la un meci de la Botosani ce apartine unui ziar local, Monitorul de Botosani, nu inainte de a face o caracterizare foarte simpla a jucatorului Mircea State

- o extrema stanga cu o viteza debordanta, cu pletele in vant, dar un boem, totusi. un simt al golului, un jucator talentat -

"Fosta glorie a fotbalului botoşănean, a evoluat trei sezoane şi pentru Petrolul Ploieşti, fiind unul din puţinii localnici care au scris istorie pentru acest club. Cu State în teren, Petrolul a promovat în Liga I în sezonul 1976-1977. "Antrenor era Valentin Stănescu şi îmi aduc aminte că am avut un tur de excepţie, din 17 jocuri, am câştigat 15, iar două le-am terminat la egalitate", rememorează State. Fosta glorie a CS-ului spune că Petrolul ocupă un loc aparte în sufletul său. State a evoluat pentru găzari între 1976-1979, transferându-se de la acest club la Olimpia Satu Mare. "În opinia mea, Petrolul nu merita niciodată să retrogradeze de pe prima scenă fotbalistică a ţării. Un club ca Petrolul, cu tradiţia sa, şi având suporteri atât de fanatici şi minunaţi trebuie să fie mereu în liga I. Îmi pare rău că au avut perioade bune în care au evoluat în Liga a II-a, cum este şi perioada actuală", a declarat State. Fostul decar botoşănean a fost unul din jucătorii care de-a lungul istoriei a întâlnit CS Botoşani şi Petrolul în postură de adversari pe timpul când evolua ori la Petrolul, ori la CS Botoşani. "În sezonul 1977-1978, când jucam la Petrolul, am întâlnit în cupă CS Botoşani, care a reuşit performanţa să ne elimine. La Botoşani jucau printre alţii Bordeanu, Epure, Şofran. Ştiu că Bordeanu a scos în meciul respectiv trei lovituri de la 11 metri, astfel au reuşit să ne elimine", a spus State. Acesta avea mai târziu să pună umărul decisiv la succesul obţinut cu 2-1 de CS Botoşani împotriva fostului său club, Petrolul. "

Sper sa revin spre sfarsitul saptamanii si cu avancronica acestui meci pana atunci Hai Petrolul !

Un destin trist

Ziua de sambata a reprezentat pentru o mica parte a suporterilor petrolisti, o zi trista care nu trebuia sa existe nici macar 40 de ani de aici incolo. Destinul lui Alexandru Iatan, cel plecat la numai 19 ani in ceruri, a cutremurat fotbalul romanesc si binenteles pe cel ploiestean. Natioanala Romaniei a purtat banderole negre, 2 echipe de fotbal au venit sa-i spuna adio si asa cum mai sus am prezentat o mica parte a suporterilor petrolisti.

Ne-am dus pentru Iatan, pentru spiritul acestuia pentru paradele sale si pentru daruirea cu care apara de fiecare data poarta Petrolului nostru.

Cuvinetele sunt de prisos acum, vreau doar sa mai spun cateva lucruri despre familia Iatan. O familie modesta, dintr-un sat de langa Alexandria. Casa lor undeva la capatul satului, o casa pe un nivel, modesta, asa cum au aproape toti romanii. Pe langa o fata, mai mica, si care era tinuta in scoala de Alexandru, familia Iatan a decis ca dragostea lor pentru copii nu se putea opri doar la 2, si astfel acestia au mai luat in plasament alti 2 copii, oferindu-lu si lor educatia si valorile morala de care s-a bucurat si Alexandru.

Dumnezeu sa-l ierte! si pentru ca nu am vrut sa frapam pe cineva cu strigatele noastre fanii petrolisti au afisat in liniste doua mesaje:

Primul - afisat la casa parinteasca - In ceruri inger pazitor / Pe pamant un vis frumos nemuritor

Al II-lea - mesajul nostru afisat la biserica - Iatan, prea devreme ai plecat / Multumim ca ne-ai aparat!

In final pozele de la Plosca:

Alexandru Iatan

La doar 19 ani Alexandru Iatan a murit pe teren la un antrenament al echipei Dunarea Giurgiu dupa ce a primit o minge in stomac. Pentru cei ce il stiu pe Iatan, isi aduc aminte cu placere devotamentul de care a dat dovada in perioada Csm. De altfel alaturi de proiectul "Petrolul e al nostru", Alexandru a intrat in fotbalul mare, reusind sa promoveze si sa joace in Liga a II-a pentru Fc Ploiesti. Provenea de la scoala de fotbal "Marius Lacatus", iar antrenorul care l-a promovat in prima echipa, dandu-i astfel sansa de afirmare la doar 17 ani este Vivi Rachita.

Pe site-ul Prosport, Vivi a declarat urmatoarele: "Nu-mi vine să cred, sunt şocat de soarta acestui copil! Acum 2 ani, când am pornit la drum din Divizia C, l-am chemat în cantonament la Predeal. Când am văzut ce calităţi avea, mi-am zis că nu avem voie să pierdem un asemenea talent. Ce pot să mai spun? Şocul veştii este prea mare! Pe lângă talent, a dat dovadă şi de caracter. Făcea naveta dintr-o comună de lângă Olteniţa. Îi permiteam să mai întârzie, pentru că vedeam câte eforturi face. Cred că ar fi ajuns un portar mare, acum tot ce mai putem face este să ne aducem aminte de el... Dumnezeu să-l odihnească!"

Dumnezeu sa-l ierte !!!

Un spirit petrolist : Viorel Mateianu

De Mateianu nu cred sa se fi discutat vreodata ca si un simbol petrolist, insa aceasta este un prahovean care a reusit sa se impuna in fotbalul romanesc atat ca antrenor cat mai ales ca si jucator. Micul Alfredo Di Stéfano asa a fost supranumit copilul minune al fotbalului romanesc din anii '60.


A promovat alaturi de Mircea Dridea echipa Petrolul in 1982, reusind sa ramana ca si antrenor (secund sau principal) 30 de jocuri in Divizia A. Ce a facut insa mai tarziu la un meci Fc Bihor - Steaua ramane si acum ca o emblema la cum au reusit bucurestenii nenumaratele trofee.


Pe http://gabrielfuior.fzr.ro/?p=40 se scriu urmatoarele :


„Imi amintesc de un meci, parca la Oradea, in care arbitrul de atunci a prelungit putin meciul…”, a raspuns Valentin cand a fost intrebat despre abuzurile propriei echipe, sustinand insa ca nu s-a implicat niciodata in vreo potlogarie.Meciul FC Bihor-Steaua 2-3, despre care fiul fostului dictator a spus ca a fost prelungit „putin”, s-a disputat in ’88 si a durat aproape 105 minute!
„La pauza, cand era 2-1 pentru noi, mi-au zis sa ma duc la telefon, ca ma cauta Valentin Ceausescu. Din fericire, pana am ajuns acolo, legatura se intrerupsese. (…) Vulturar (n.r. - adjunctul prim-secretarului de partid) a recunoscut apoi ca i-a spus arbitrului Constantin (n.r. - actualul sef al „fluierasilor”) sa nu opreasca jocul pana nu castiga Steaua”, avea sa scrie, in memoriile sale, antrenorul bihorenilor, celebrul Viorel Mateianu, cel care, pentru ca n-a vrut sa faca blat cu Steaua, a fost acuzat ca a vrut sa dea o lovitura de stat!
Intr-o carte scrisa , antrenorul oradenilor din ‘88, Viorel Mateianu, povestea adevaratul motiv pentru care echipa sa a pierdut meciul cu Steaua. “Doresc sa informez opinia publica si pe sustinatorii FC Bihor Oradea ca, in 1988, noi n-am pierdut cinstit jocul cu Steaua, ci numai la ordinul primului-secretar Sorcoiu si al adjunctului acestuia, Vulturar, amenintati la randul lor de Ilie si Valentin Ceausescu cu pierderea scaunelor. Arbitrul Gheorghe Constantin primise ordin sa tina meciul pana inscriu oaspetii”, scria Mateianu, care dupa partida de pomina a suferit un prim- preinfarct, agravandu-i o boala ce avea sa ii fie fatala. “Mi-am ingaduit sa joc cinstit cu Steaua”, marturiseste Mateianu, care, pentru curajul sau, a fost acuzat ca “a incercat o lovitura de stat, sa schimbe Consiliul Judetean de Partid Bihor”.

Revenind insa la subiect iata si descrierea revistei Sportul antrenorului Mateianu un antrenor care se intoarcea dupa 30 de ani la Petrolul:
"Desi prahovean de origine (nascut la 1 iunie 1948 in comuna Lipanesti din aproprierea Ploiestului), fostul copil minune al fotbalului romanesca a imbracat tricoul Petrolului doar in doua meciuri amicable, pe vremea cand avea 15 ani!
Fotbalul l-a deprins la Schela petroliera Ochiuri cu Gh. Lazareanu, fost portar la Ciocanul Bucuresti si in echipa nationala prin 1947-48. A trecut apoi la Schela petroliera Urlati si la Flacara Boldesti, unde mai jucau Eftimie, Tircovnicu, Nitulescu si altii. In continuare, joaca la Progresul C.P.C.S Bucuresti (1954-57), Progresul Bucuresti (57-58). “U” (58-61), Steaua Bucuresti (1962), Progresul (1963-70) si T.U.S Wannsee din Berlinul Occidental (1970-73). A absolvit Scoala superioara de antrenori din Berlinul Occidental, debutand in meserie la vechea dragoste, Progresul Bucuresti, apoi la Baia Mare si Progresul Braila. De la 15 iulie 1982 este la Petrolul.
Drumul lui Mateianu prin fotbalul romanesc n-a fost de nebagat in seama. A facut parte din echipele de juniori ale Romaniei care s-au distins prin anii ’60 in Turneul UEFA, a jucat de 6 ori in echipa nationala."

Dridea II

Despre Virgil Dridea se pot spune multe, insa cel mai important lucru este ca el ne-a adus ultimul titlu de campioana. Astazi vom prezenta o descriere facuta de Revista Sportul in 1989 a antrenorului Virgil Dridea, antrenor care reusea exact ca fratele sau in 1982 o promovare in prima liga. Promovarea aceasta a incheiat de altfel pentru vreo 11 ani excursile Petrolului din A in B si din B in A, echipa reusind sa se mentina pe prima scena pana la finele lui 2001. Asadar articolul cu Virgil Dridea, un articol care pune punct pentru moment postarilor cu echipa din `89. Responsabil si pentru acest material : Romeo Ionescu.

"S-a lansat si s-a consacrat in fotbalul nostrum sub numele de Dridea II. Este frate cu fostul international Mircea Dridea I. Intr-o zi, fratele cel mare a plecat la stadion cu fratele cel mic. Acesta avea doar 9 ani cand a intrat pentru prima oara pe poarta stadionului Petrolul si avea sa ramana la clubul petrolist pana la varsta de 19 de ani, cu exceptia perioadei de studii, cand viitorul inginer mechanic a jucat la Stiinta Bucuresti. Un inginer apreciat, care a urmat si cursul post-universitar de informatica.
Realizat profesional, cu o familie cu doi copii, Dridea II a ramas cu aceeasi dragoste si pentru fotbal. A fost jucator talentat, a debutat in Divizia A, promovat de Ilie Oana, la 16 ani si 9 luni, chiat in anul cand Petrolul cucerea primul sau titlu de campioana, iar in 1965-66, reinters dupa studii, a mai castigat un titlu, cand in meciul acela, decisive, cu principal rivala, Rapid, el, Dridea II, a marcat golul victoriei (1-0)direct din corner. Nu uita data meciului: 31 martie 1966.
A venit vremea cand a trebuit sa lase ghetele de jucator in raftul lor din vestiar si sa dedice antrenoratului. La 25 mai 1981, obtinea categoria I de clasificare. A lucrat la Metalul Plopeni 12 ani, apoi a antrenat un an in Angola, dupa care s-a intors in preajma casei, la Prahova Ploiesti, unde a ramas trei ani, pana in vara lui 1988, cand Petrolul retrograde in B, lui revenindu-I misiunea, deloc usoara, de a pune umarul la repromovarea Petrolului in “A”, ceea ce a si reusit doar dupa un an, constient fiind insa ca “mai e mult de lucru”, ca “trebuie formata o echipa competitive” pentru primul esalon. Se straduieste sa realizeze acest lucru si, la cei 49 de ani ai sai, Virgil Dridea are tot temuiul sa spere in rezultate frumoase cu echipa care l-a consacrat ca jucator si, de ce nu, ca un apreciat antrenor de Divizia A."

Special Fane Chibrit

Fane Chibrit, o emblema uitata de tinerii petrolisti, desi a jucat intr-o perioada apropriata noua, anii 80.

Capitanul de echipa : Constantin Stefan, acesta este titlul revistei Sportul din 1989. Imaginea unui fundas serios care a crescut si jucat pentru dragostea fata de Petrolul. Nu a excelat, insa seriozitatea lui a facut ca fanii de atunci sa isi aduca aminte cu drag de acesta. Exemplu cel mai elocvent este si descrierea lui Dragos Trestioreanu despre aceasta:

"Chibrit" - un fundaş greu de depăşit şi un antrenor competent


Pe Constantin Ştefan l-am admirat încă de pe vremea când juca la Metalul Plopeni. Cum Petrolul era echipa fanion a Ploieştiului şi a Prahovei nu a durat mult până a făcut pasul la gruparea "găzarilor". A fost un transfer care a prins imediat. Datorită valorii şi, mai ales, seriozităţii celui poreclit "Chibrit". Nu s-a bucurat de faima altor fundaşi ai Petrolului, precum Vivi Răchită, de exemplu, dar şi-a făcut mereu treaba în mod profesionist.
Şi pentru că nu a trădat fotbalul, chiar şi după ce şi-a pus ghetele în cui, a rămas un tip apreciat. Ca antrenor, de data aceasta. Tocmai priceperea şi hărnicia l-au propulsat în atenţia lui Florin Halagian, cel care l-a dorit ca "secund" la FCM Bacău, echipă de prim eşalon. Şi-a luat, ulterior, soarta în mâini, activând ca "principal" la divizionara "B" Laminorul Roman, iar apoi s-a întors acasă, în Prahova. Dar nu a mai avut acelaşi succes, pe la diverse echipe locale de "C". Aşa că s-a lăsat de antrenorat şi s-a apucat de afaceri. Păcat, merita mai mult. Şi ca jucător, şi ca tehnician!

Dragos Trestioreanu

Ei bine daca petrolistul Dragos Trestioreanu a avut asemenea cuvinte despre acesta, astazi prezentam si descrierea celor de la Sportul, care s-a vrut una obiectiva. Trebuie sa remarcati ca indifirent de perioada in care jucatorii dadeau declaratii, sau dupa caz antrenorii, aproape toate performantele se cauza "datorita unui public fantastic" . Inainte de a va lasa si cu acest material am sa va spun ca voi ingrosa poate cel mai frumos pasaj :

"Este un jucator tenace, harnic si modest. El stie ca intotdeauna si-a facut datoria in ultima linie a echipei, mai intai ca fundas lateral si apoi ca fundas central de marcaj. Nu stia ca intr-o buna zi, dupa plecarea lui Butufei, va purta pe brat banderola de capitan al unei formatii cu atatea merite si traditie in fotbalul romanesc.
Constantin Stefan s-a nascut pe 17 aprilie 1958 la Paulesti, o comuna cam pe la mijlocul drumului dintre Ploiesti si Plopeni. La 16 ani, in dorinta de a devein fotbalist, Stefan si-a indreptat pasii nici spre orasul petrolistilor, nici spre Plopeni. A traversat Valea Telejeanului si s-a legitimate la juniorii petrolistului Boldesti, unde robustetea sa l-a propulsat repede in prima echipa.
Dupa 5 ani a revenit langa casa, prin promovarea la divizionara B din Plopeni, mereu furnizoare sau loc de rodare a multor jucatori ai Petrolului. Si in 1983, Stefan avea sa imbrace tricoul echipei – fanion a judetului, ale carei culori le apara de 6 ani si unde a jucat, cum el ne-a precizat, peste 110 meciuri in Divizia A si a contribuit la o clasare pe locul 6 sau la doua rapide reveniri in primul esalon.
“Sper ca acum ramanem mai mult pe prima scena”, ne spunea capitanul de echipa. ”Totul depinde de noi, de integrarea celor mai tineri, care trebuie sa se pregateasca si sa lupte pe teren fara rabat. Iar publicul sa ne incurajeze permanent pentru ca avem o grea misiune de a purta tricourile unei foste mari echipe. Printr-o unitate deplina, sper sa realizam lucruri frumoase, incurajati de promovare si debutul bun”. "

Gheorghe Gruber, petrolist.

Asa putem caracteriza pe scurt activitate si persoana domnului Gheorghe Gruber. Trebuie sa recunosc ca datoria ziarului Prahova, am putut intra in legatura cu istoria acestui fotbalist la Petrolul. In alta ordine de idei, de ceva timp Constantin DUMITRU publica in ziarul mai sus amintit un colt al amintirilor, un colt in care regasim din cand in cand si povesti despre fosti fotbalisti petrolisti. Pentru ca aceasta poveste merita astazi prezentam si cazul Gruber, sursa fiind http://www.ziarulprahova.ro/ .

"Gheorghe Gruber - ardeleanul “Ghita", fundasul “atomic"

Devenit prahovean prin adoptiune, talentatul jucator de fotbal “Ghita" Gruber s-a nascut in nordul tarii, mai precis la Cluj-Napoca, dar si-a legat viata si destinul de fotbalul prahovean slujind cu devotament si competenta, ca jucator, clubul Petrolul din Ploiesti, timp de sapte ani, iar pana la retragerea de pe gazon a aparat cu succes culorile rosu-albastru ale echipei Metalul Plopeni. Gheorghe GRUBER s-a nascut la 21 mai 1948, la Cluj-Napoca, iar fotbalul organizat l-a inceput la echipa de copii Vointa din Cluj-Napoca, in anul 1960, trecand apoi, la Centrul de copii si juniori de la Stiinta Cluj, activand sub conducerea unui mare slefuitor de talente al acelor timpuri, “maestrul" Silviu Avram. Din anul 1967 vine la Ploiesti si evolueaza, pentru un sezon, sub conducerea inimosului antrenor Viorel Baltateanu, la formatia ASA Ploiesti, unde este remarcat de antrenorul Ilie Oana. “Celebra", pe atunci, formatie militara ASA din Ploiesti, participanta in campionatul regional de fotbal Ploiesti, fiind formata la timpul respectiv numai din jucatori care se aflau sub executarea stagiului militar obligatoriu. Aceasta a fost desfiintata odata cu inceperea mobilizarii generale a armatei romane, din primavara lui 1968, cu mult inainte de invadarea Cehoslovaciei de catre trupele militare din fosta Uniune Sovietica. Majoritatea fotbalistilor din lotul de jucatori ce activau la aceasta formatie au fost retrasi in unitatile militare unde au fost incorporati, renuntand la activitatea sportiva de performanta pentru o scurta perioada, dar revenind dupa lasarea la vatra, la alte echipe. Anul 1968 a insemnat pentru fundasul Gheorghe Gruber si intrarea in “fotbalul mare", fiind transferat la Petrolul Ploiesti, grupare cu care debuteaza in divizia A, la 11 august 1968, in partida Rapid Bucuresti - Petrolul Ploiesti, scor 0-0. “Botezul" in divizia A l-a realizat alaturi de marii jucatori ai acelor timpuri, printre care: Vasile Sfetcu, Nicolae Ionescu, Alexandru Pall, Gheorghe Florea, Mihai Mocanu, Octavian Dincuta, Eduard Juhasz, Camil Oprisan, Gheorghe Grozea, Ion Constantinescu si Constantin Moldoveanu. Dupa disputarea a 160 de meciuri pe prima scena a fotbalului romanesc si alte cinci jocuri in echipa nationala de juniori a Romaniei, cu Petrolul Ploiesti, in 1975 s-a transferat la Plopeni unde, timp de noua ani, a evoluat in apararea echipei Metalul. Cei doi antrenori care se aflau la conducerea echipei au fost: Nicolae Marinescu si Virgil Dridea, iar din lotul “plopenarilor" au facut parte in aceea perioada: Ion Albina, Dumitru Caunei, Gheorghe Chivorchian, Petrica Strajeru, Constantin Boroi, Dumitru Taporea, Valeriu Giba, Constantin Doru Tudorie, Vasile Toader, A. Constantinescu, Ion Toma, Alexandru Popa, Constantin Adamescu, Mihai Dafinescu, Tudor Gheorghe Manolache, Vasile Cosarek, Petre (Mihai) Alexe, Stelian Cismaru, Marian Spiridon, Vili Constantin, Laurentiu Radulescu, Dan Georgescu, Tiberiu Corneliu Argaseala, Gogu Despa, Vasile Musat si Adrian Curca. Gruber era un jucator de talie mica (1,64cm/60 kg), foarte devotat echipei si, fiind un posesor al unor calitati tehnico-fizice remarcabile, avea o foarte buna detenta. La 8 august 1987, conducerea Asociatiei Metalul - presedinte Ion Radu - i-a organizat un meci de retragere in compania echipei Petrolul Ploiesti, pe stadionul din Plopeni. Cariera de antrenor a inceput-o la formatia Metalul din Plopeni, unde a fost, mai intai, secundul lui Constantin Moldoveanu (editia 1983-1984), Mihai Mocanu (intre anii, 1984-1986) si impreuna cu Tudor Manolache (in perioada, 1986-1989). Din vara lui 1989 a preluat functia de antrenor principal, tot la Metalul, dar numai pentru turul editiei de campionat 1989-1990. A mai antrenat formatia Petrolistul din Boldesti, intre anii 1993-1995. In prezent lucreaza in cadrul clubului Petrolul Ploiesti."