joi, aprilie 02, 2009

Interviu Dragos Trestioreanu

Astăzi vă prezentăm un interviu cu un suporter vechi al Petrolului. Mulţi îl cunosc şi mai mulţi îl respectă pentru că este cu adevarat un lup galben. Îl ştiţi de la poveştile de pe doarpetrolul sau poate de pe propriul blog.
Dragoş Trestioreanu, căci despre el este vorba, ne va povesti despre dragostea sa faţă de acest club si unele amănunte din istoria Petrolului.
1. Salut Dragos, de ce Petrolul?
Dragoş: Pentru că m-am născut la Ploieşti. Pentru că, la vârsta de 4 ani, am fost adus pe stadion, de tatăl meu, la meciurile de acasă ale Petrolului. Şi, mai ales, pentru că această echipă a făcut mare performanţă, deşi nu avea domiciliul în capitala ţării!
2. Ea a fost totuşi la origine o echipă bucureşteană. Ce a însemnat pentru Ploieşti această mutare?
Dragoş: Da, într-adevăr, Petrolul se trage din Juventus, o fostă echipă de temut din Bucureşti. Translatată la 60 de kilometri, Juventus a devenit copilul adoptiv drag al ploieştenilor. Deşi, în oraş, mai existasera United sau Prahova - şi ele echipe bine cunoscute în România. Dar toate au fost depăşite, în timp, de Petrolul născut din Juventus. Venirea Juventusului a însemnat unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa acestui oras, iar asta mai ales fiindcă a contribuit enorm la imaginea Ploieştiului. Din acest motiv, Petrolul trebuie să trăiască pentru totdeauna!
3. Dragoş, cînd ai început să mergi la meciuri singur şi care a fost partida care te-a marcat cel mai mult?
Dragoş: Singur am inceput să merg de-abia după ce tata a paralizat, în prima zi a anului 1986, fiindcă - până atunci - a fost, ani de-a rândul, în conducerea clubului. Aşa că nu putea lipsi de la vreun meci al Petrolului! Desigur, de mână nu mă mai ducea de destui ani! Cât priveşte partida care m-a marcat, mi-e greu să aleg una anume. Aş opta pentru acel 1-0, în dauna Rapidului, când am luat ultimul titlu, pentru partida cu Liverpool, terminată numai cu 3-1 pentru că aşa a vrut un arbitru rus de condamnat, şi - evident – pentru finala Cupei României din anul 1995. O să mă bucur toată viaţa că a fost ultimul meci mare al Petrolului prins de tatăl meu, la TV, el decedând la puţină vreme după acel triumf!

4. Tatăl tău a fost un om important, dar care a fost relaţia ta cu acest club, de-a lungul timpului. Ai fost şi mai mult decât un simplu spectator?
Dragoş: El mi-a insuflat dragostea pentru Petrolul. Tot el, care se ocupa de redactarea programului de la meciurile Petrolului, a fost de acord cu propunerea mea de a-l ajuta la realizarea acestora. După destul de puţină vreme, a devenit sarcina mea exclusivă ! Am redactat acest program vreme de 20 de ani neîntrerupţi, împreună cu mai mulţi colaboratori, dintre care unii au ajuns jurnalişti cunoscuţi, precum Sorin Dumitrescu, de la Prosport, şi Adrian Dobre, de la Evenimentul zilei. Un ajutor deosebit mi l-a dat Romeo Ionescu, unul dintre cei mai buni statisticieni de fotbal din România, dar nu numai. Printre cele mai dragi programe s-a numărat cel de la meciul internaţional oficial de tineret dintre România şi Anglia (4-0 pentru "tricolori"!), la care mi s-a permis (era înainte de '89) să scriu şi în limba engleză! Dar, am mai făcut şi diverse agende, anual, pentru Petrolul. A fost o relaţie frumoasă. Mult mai frumoasă decât perioada în care am fost ofiţer de presă la Petrolul. Nici nu vreau să-mi mai amintesc!
5. Când crezi ca ploieştenii s-au bucurat mai mult - în 1966 sau în 1995? Descrie puţin atmosfera din ’66…
Dragoş: Ţinând cont că, în 1995, ploieştenii au năvălit pe străzi, după finală, şi au luat cu asalt autocarul Petrolului (mă aflam înăuntru!), încă de la postul de control de la Tătărani, aş fi, poate, tentat să zic că atunci s-au bucurat cel mai mult. Totuşi, deja eram liberi atunci ! În schimb, a umple până la refuz, meci de meci, stadioanele, în acea ediţie de campionat, într-o vreme când astfel de situaţii nu le plăceau deloc autorităţilor, însemna enorm. Mi-aş putea permite astfel să spun că bucuria a fost atunci ceva mai mare. Cum a fost stadionul la partida decisivă cu Rapid, din retur, nu cred că voi mai vedea vreodată. Nu puteai arunca un ac, la propriu! Iar după golul direct din corner, marcat de Puiu Dridea, am văzut tineri, bătrâni, copii, femei, chiar, cu ochii în lacrimi. Erau lacrimi de bucurie! Nu era deloc uşor să iei un titlu atunci, la care râvneau, în egal măsură, şi Rapid, şi Steaua, şi Dinamo! Pe atunci se venea la stadion cu ore mai devreme, fiindcă, atunci când începeau meciurile, nici la... toaletă nu se mai putea coborî. Iar dacă risca cineva s-o facă, pierdea meciul cu siguranţă!
6. Care era asistenţa în acele vremuri, în condiţiile in care stadionul avea, pe hârtie, 18.000 de locuri, şi cum era lumea oprită să intre la meciuri?
Dragoş: Multă vreme, am crezut că stadionul are 20.000 de locuri, dar că intrau şi 22.000 de oameni, la meciuri. Era ceva aproape obişnuit în anii aceia. Mai ales atunci când Petrolul făcea legea în Divizia A! Se intra pe baza de bilet şi se făceau încasări mari. Se mai sărea şi gardul, dar era mai periculos pe atunci. Nici oamenii care rupeau biletele nu erau chiar uşă de biserică, dar se limitau la câţiva lei - de o bere. Nu exista meci, atunci, să nu rămână lume pe dinafară. Ba chiar şi la unele meciuri care erau televizate "în direct". Cu toţii, microbiştii nenorocoşi, aşteptau la porţi să se deschidă la pauză sau în ultimul sfert de oră al jocului. Nu se forţau porţile, în niciun caz ! Era o foame de fotbal şi mare performanţă extraordinară. Gemea tribuna oficială (de sub tribuna I) de somităţi ale vremurilor. Până şi atât de lăudatul, de acum, Valentin Ceauşescu mai venea la "oficială", pentru Steaua lui! Era un "joc gleznă", atunci, acolo ceva de speriat!
7. Acum, fără stadion şi fără echipă, ploieştenii ori au renunţat, ori ţin cu alte echipe ! Când crezi că Ploieştiul va mai fi în Europa?
Dragoş: Mi-e foarte greu să mă gândesc la Europa, atunci când văd cum au fost păcăliţi ploieştenii, de peste 10 ani. Cum şi de ultima încercare, cea cu CSM FC Ploieşti, în care am crezut - naiv fiind, recunosc -, s-a ales praful, am devenit un pesimist neîmpăcat. Nu cred deloc în negocierile actuale de la primărie! Nu cred că echipa SC FC Petrolul va fi donată ploieştenilor! Şi nu ştiu ce răbdare aş mai avea să începem un alt drum din eşaloanele inferioare. Se joacă acolo un fotbal de am zis că am scăpat definitiv de el! Se vede că m-am înşelat. Europa e departe!
8. Dragoş, ai văzut Petrolul campioană, i-ai vazut pe găzari în B, în anii comunismului, i-ai văzut şi după ‘90, câştigând Cupa, şi iar în B, din 2000 şi ceva… Cum au fost suporterii, în toţi aceşti ani?
Dragoş: Trebuie precizat ceva, încă de la bun început. Înainte de 1989, nu exista o galerie. Încuraja echipa tot stadionul! Iar când se tropăia la tribuna acoperită - şi nu mai cădea! -, aveai impresia că se prăvăleşte Cascada Niagara! Nu era om de pe stadion să nu strige "Hai Petrolul!". Era un vuiet continuu, iar fotbaliştii simţeau suportul tribunelor şi jucau formidabil. Aşa s-au întors multe partide care păreau deja pierdute. După '89, au apărut galeriile. Erau un pol de presiune, acolo, în peluză. Preluasem modelul occidental. Încet-încet, au apărut ultraşii. Îi admir pentru coregrafii, nu şi pentru acele bătăi care vor conduce la părăsirea arenelor, cel puţin de către acei spectatori conjuncturali. Nu avem nevoie de stadioane goale. Numai cu stadionul plin vom fi, din nou, puternici!
9. Dragoş, tu ai si rubrică pe site-ul doarpetrolul.ro. Ce va urma? Ce surprize ne mai pregăteşti?
Dragoş: Da, mi-a făcut o mare plăcere să colaborez cu acest site. Am acceptat imediat atunci când am fost solicitat. Respect tinerii care iubesc trecutul Petrolului şi-i admir pentru eforturile pe care le fac, direct şi pe site-uri, de a menţine trează dragostea pentru această echipă. Curând, voi trimite la www.doarpetrolul.ro poveşti cu Sandu Boc, Gică Grozea, Nae Ionescu, Costică Zamfir, Nicu Toporan, dar şi episode incredibile, de dinainte de '89, precum meciurile de acasă cu Progresul Brăila şi FC Scorniceşti. Desigur, vor avea locul lor special şi fraţii Dridea, şi Petrică Dragomir, şi Edi Iuhas, şi Mişu Ionescu şi alţi echipieri ai Petrolului campion din 1966!


Dragoş, îţi mulţumim mult pentru interviul acordat si să speram că ne vom revedea pe arena Ilie Oana, desi nici măcar reconstrucţia acestuia nu mai este plauzibilă…
Dragoş: Mă bucur că am putut dialoga pe blogul tău. Altfel, dacă există cineva care crede că acest stadion va fi gata în noiembrie, anul acesta, atunci înseamnă că trăim în America, nu în România, iar eu nu am aflat încă!

5 comentarii:

real plan simple ultras spunea...

va astept cu parerile voastre si daca mai aveti idei de interviuri lasati-le aici

kaLoo spunea...

Foarte bun interviul!

Prahova24hours spunea...

Ca si-n cazul domnului Trestioreanu, majoritatea suporterilor de astazi mostenesc dragostea pentru Petrolul de la parinti. Foarte frumos interviul!

bufcris spunea...

Nici eu nu cred in promisiunea Primarului in legatura cu reconstructia stadionului nostru iubit...
Abia astept noile povesti ale Domnului Trestioreanu.

Ramon spunea...

Dragos, cu ce apartinea Petrolul prahovenilor in anii 80 ? Si atunci era o activitate economica, ca si acum. Diferenta este ca au trecut anii peste noi si aceasta presa nenorocita in care trebuie sa ne uram unii pe altii da roade. In 1988 mergeam la meci desi stiam ca nu avem voie sa batem Dinamo sau Steaua, dar stadionul era arhiplin, acum lumea s-a saturat. Tare ma tem ca echipa va reveni pe noul stadiopn cand va fi matematic retrogradata. In 1986 traiam cu frica retrogradarii, acum revenim dupa 7 ani de dezinteres. Eu nu multumesc unuia sau altuia nici pentru echipa, nici pentru stadion pentru ca atunci veneau la meci 20.000 spectatori, acum, sa speram, 10.000 cu cele mari. Meciuri cu stadionul plin au mai fost, notez cateva: Metalul Plopeni si FC Braila (nu ala cu sticle in capul lui Dinulescu) in 1976, ASA si Steaua in 1977, Rapid 1981, Corvinul 1982, Steaua 1989. Acum bucuria spectatorului a fost distrusa de TV si mizeriile zilnice trambitate de media. Atunci stiam putine culise (trebuia sa pierdem la Steaua, Dinamo, Victoria), acum stim prea multe!