Asa cum am promis primul episod din seria articolelor despre legendele ploiestene. Primul si poate cel mai important Mircea Dridea. Daca totusi nu va este cunoscuta cariera acestuia ( a jucat numai la Petrolul ) puteti intra pe : http://www.doarpetrolul.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=14&Itemid=28 , totusi astazi pe rpsu.blogspot.com afla o poveste unicat scrisa de Mircea Gociman despre cum s-a insurat Mircea Dridea, cu cine si de ce a refuzat sa joace la CCA. Citire Placuta! si bonus trei poze de la casatoria acestuia unde se afla si regretatul Tabarcea.
"Cu Mircea DRIDEA, celebrul fotbalist internaţional, jucătorul fanion al Clubului Petrolul din Ploieşti am fost prieten apropiat, cu toate că între noi era o diferenţă de trei ani. Legătura dintre noi s-a stabilit pe baza faptului că şi eu am fost sportiv de mare performanţă întrerupt însă brutal de o arterită care m-a marcat tot restul vieţii. Mergeam pe la el pe acasă, unde i-am cunoscut părinţii, nişte oameni minunaţi, pe fratele lui mai mic Virgil tot inginer şi fotbalist talentat, care a marcat Rapidului un gol direct din corner, pe fratele lui vitreg gazetarul şi scriitorul Lucian CURSARU. Mircea venea şi el pe la mine, aşa că ne-am apropiat mult ceea ce a condus la invitaţia de a veni pe la Fănel NEGULESCU, unde a cunoscut grupul nostru de care s-a lipit. Tot atunci m-am împrietenit cu cel mai bun prieten al lui fotbalist, Costică TABARCEA, cu care am rămas apropiat până la moartea prematură a acestuia pe terenul Petrolul la un meci cu Bacăul. Unul din amicii mei, Florin VOINESCU m-a invitat la un ceai (aşa se numeau pe vremea aceea petrecerile) la Bucureşti la fata celebrului mare fotbalist colonelul Gică POPESCU, care locuia cu fratele ei la mama lor, care era divorţată de Gică. De fapt Florin VOINESCU era fratele Cameliei actuala soţiea Colonelului Gică POPESCU, cu care avea o fată Alina POPESCU viitoarea campioană a României la săritura în lungime. Ne-am distrat foarte bine şi fiindcă atmosfera a fost foarte frumoasă, într-o casă mare şi primitoare, am cerut permisiunea Doamnei Marga, mama Mihaelei să mai venim şi peste două săptămâni, dar de data aceasta să aducem noi toată mâncarea şi băutura, erau vremuri grele, iar Marga avea un servici modest la poştă unde gestiona un magazin filatelic într-un cartier bucureştean.
L-am invitat pe Mircea DRIDEA şi Costică TABARCEA la Mihaela, şi pentru ca să poată veni am aranjat ceaiul într-o duminică, după un meci al Petrolului la Bucureşti. Am vorbit despre acest lucru şi cu antrenorul lor, nea Ilie OANĂ, un om deosebit şi care ţinea la mine fiindcă, eram inginer, un băiat serios, fiind sigur că unde îi duc băieţii nu poate fi decât un loc decent. (Este drept, nu i-am spus că mergem la Colonelului Gică POPESCU, care se ştia că este un mare racolor pentru echipa CCA - Steaua, fiindcă mă temeam de reacţia lui). Petrecerea a fost extrem de reuşită şi cum Mihaela era o fată frumoasă, cu un carcter deschis, campioană de junioare a României la săritura în înâlţime, lui Mircea i-a picat cu tronc şi peste câteva săptămâni la un ceai în Ploieşti l-a trimis pe Florin care a învoit-o pe Mihaela să vină la Ploieşti de la mama ei, dar ca să nu vină singură a adus şi o colegă, o călăreaţă de la clubul CCA care s-a lipit de Dan CUCU. De acum înainte la toate sindrofiile din Ploieşti, sau de sărbători la vile de pe Valea Prahovei pe care le închiriam numai pentru noi, cele două perechi erau complect integrate grupului nostru.
Nu ştiu prea multe amănunte deoarece Mircea era un tip destul de secretos şi tocmai pentru că nu îl descoseam prea mult eram în relaţii foarte bune, mai ales că într-un fel eram peţitorul lui. Mircea idolul răsfăţat al fanilor ploieşteni, era de mult timp component al lotului României de fotbal unde conducerile se schimbau destul de des şi la un moment dat antrenorul principal a devenit nimeni altul decât Colonelul Gică POPESCU. După un timp acesta a aflat de prietenia dintre fata lui şi Mircea DRIDEA lucru care, cred eu, l-a bucurat, Mircea era binecunoscut ca un băiat extrem de serios, un fotbalist marcator de excepţie (146 de goluri marcate în prima scenă fotbalistică a ţării pentru singurul club la care a evoluat, Petrolul Ploieşti) inginer de utilaj petrolier cu diplomă roşie pentru toate examenele din facultate luate cu notă maximă şi maestru la şah.
Mircea era în cantonamentul lotului reprezentativ de fotbal la Poiana Braşov şi s-a dus la antrenorul principal Gică POPESCU, tatăl Mihaelei, să ceară o învoire. Ştiind că se întâlneşte cu fata lui, Gică l-a învoit, mai ales că era zi liberă şi mai fuseseră învoiţi şi alţii. Ce plănuiseră Mircea şi Mihaela în această învoire, s-au căsătorit civil. Când Gică POPESCU a aflat peste câteva săptămâni a fost supărat pe amândoi, mai ales pe Mircea care era matur, dar în marea dragoste a unui tată pentru fata lui i-a iertat uşor. Într-o zi fiind la ei în vizită, a trecut pe acolo Gică POPESCU care venea de la Braşov spre Bucureşti şi din vorbă în vorbă, aflând rolul meu de peţitor m-a intrebat în glumă dacă tot eu i-am învăţat să se căsătorească în mare grabă şi taină. Tot atunci, fără să se ferească de mine i-a propus lui Mircea să joace la CCA, amintindu-i de marile avantaje materiale şi competiţionale la marele club, de salariul şi apoi pensia mare pentru un inginer petrolist în cadrul forţelor armate. Refuzul a fost prompt şi elegant, deoarece Mircea i-a spus socrului său că dacă ar pleca de la Petrolul, tatăl lui ar muri de durere, iubeşte aşa de mult acest club încât nu ar putea suporta acastă lovitură. La aceste argumente discuţia s-a încheiat şi fiecare din cei doi au plecat mulţumiţi, cu datoria împlinită.
Într-o zi o întâlnesc pe Mihaela pe la Stadionul Petrolul şi mă invită să văd noul apartament pe cale l-au primit de câteva zile. Iau câteva flori şi mă îndrept către noul lor apartament care era lângă Halele Centrale, dar când aproape să ajung la ei dau nas în nas cu o tipă căreia de mult îi purtam sâmbetele. Magnetismul dintre noi era bine polarizat, fiindcă din vorbă în vorbă îmi spune că părinţii ei erau în concediu şi până pe la ora 10 când pleca la schimbul trei la Brazi, unde era ingineră, mă invită la ea. Nu puteam să scap ocazia asta, aşa că am ajuns la familia Mircea DRIDEA pe la 9.45 şi i-am găsit în pijama şi cămaşe de noapte. Am încercat eu să mă retrag, dar bucuria primirii unui apartament nou era aşa de mare încât m-au băgat în casă şi mi-au arătat un apartament aproape gol, dar care era al lor. Le-am urat mult noroc şi am plecat repede, fiindcă nu aveau nici scaune, nici masă urmând se le cumpere ulterior. În starea de bucurie în care se aflau după primirea primului musafir, m-au condus ambii la uşă, care spre stupoarea noastră s-a închis în timp ce ne luam la revedere. Am încercat noi să facem ceva, dar totul s-a dovedit ineficient, aşa că fiind în cămaşe de noapte, i-am dat Mihaelei haina mea, şi am plecat la părinţii lui Mircea DRIDEA, care din fericire stăteau la câteva sute de metrii pe strada Primăverii la numărul 9. Am reuşit să-i trezesc din somn cu mare greutate pe bătrâni, a durat un timp până să le explic ce s-a petrecut şi în final am luat ceva de îmbrăcat pentru cei doi pe care i-am adus să doarmă în noaptea aceea acolo. A doua zi au adus pe un lacătuş fan al Petrolului, Sandu YALE, care le-a deschis uşa, dar a schimbat şi încuietoarea ca să evite alte accidente.
Eram pe stadionul Republicii la un meci Progresul-Petrolul şi lucrurile mergeau extrem de prost pentru ploieşteni. Nu se lega deloc jocul, pasele mergeau mai mult la adversari decât la coechipieri, Progresul marca, iar Perrolul rata aşa că s-a ajuns firesc la 3-0. Privind în dreapta şi în stânga văd în spatele meu cu vreo 5-6 rânduri pe nimeni altcineva decât pe Doamna şi Domnul DRIDEA, părinţii lui Mircea. Îi salut, iar doamna DRIDEA pune cu disperare mâinile la faţă şi la gură îngrozită să nu cumva să fac vreo gafă, care ar fi putut să-i desconspire în mijlocul unor bucureşteni care cine ştie ce ar fi putut spune, nici nu aveam însă de gând aşa ceva şi le fac semn să fie calmi. Până la pauză scapă şi Petrolul un gol din numeroasele ocazii avute, iar eu aveam o presimţire că poate să se petreacă ceva, fiindcă bucureştenii au fructificat trei din patru ocazii, iar ploieştenii una din şapte-opt. După pauză probabil la muştruiala primită la cabine Petrolul bagă cărbuni şi încetul cu încetul ajunge să conducă cu 5-3 spre stupoarea unei mici galerii a Progresului şi spre bucuria susţinătorilor găzarilor nuemroşi în acei ani prin Bucureşti. La ieşire i-am condus pe bătrâni la un autobuz cu care veniseră bucurându-ne de un nou succes al băieţilor lor fiindcă parcă jucase şi Virgil.
Ce nu pot înţelege fanii sunt urmele pe care le lasă jocul de fotbal, jucat pe caniculă ori ploaie torenţială, pe noroi, zăpadă sau un teren tare ca betonul şi unde adversarul te loveşte permanent şi foloseşte metode ascunse pentru a nu fi surprins de arbitru, aşa că la sfârşitul meciului atacanţii în special sunt plini de zgârieturi şi vânătai dintre care unele rămân pe corp permanent ca amintire a luptelor duse cu adversarii, a aşa ziselor vremuri frumoase ale tinereţii."
L-am invitat pe Mircea DRIDEA şi Costică TABARCEA la Mihaela, şi pentru ca să poată veni am aranjat ceaiul într-o duminică, după un meci al Petrolului la Bucureşti. Am vorbit despre acest lucru şi cu antrenorul lor, nea Ilie OANĂ, un om deosebit şi care ţinea la mine fiindcă, eram inginer, un băiat serios, fiind sigur că unde îi duc băieţii nu poate fi decât un loc decent. (Este drept, nu i-am spus că mergem la Colonelului Gică POPESCU, care se ştia că este un mare racolor pentru echipa CCA - Steaua, fiindcă mă temeam de reacţia lui). Petrecerea a fost extrem de reuşită şi cum Mihaela era o fată frumoasă, cu un carcter deschis, campioană de junioare a României la săritura în înâlţime, lui Mircea i-a picat cu tronc şi peste câteva săptămâni la un ceai în Ploieşti l-a trimis pe Florin care a învoit-o pe Mihaela să vină la Ploieşti de la mama ei, dar ca să nu vină singură a adus şi o colegă, o călăreaţă de la clubul CCA care s-a lipit de Dan CUCU. De acum înainte la toate sindrofiile din Ploieşti, sau de sărbători la vile de pe Valea Prahovei pe care le închiriam numai pentru noi, cele două perechi erau complect integrate grupului nostru.
Nu ştiu prea multe amănunte deoarece Mircea era un tip destul de secretos şi tocmai pentru că nu îl descoseam prea mult eram în relaţii foarte bune, mai ales că într-un fel eram peţitorul lui. Mircea idolul răsfăţat al fanilor ploieşteni, era de mult timp component al lotului României de fotbal unde conducerile se schimbau destul de des şi la un moment dat antrenorul principal a devenit nimeni altul decât Colonelul Gică POPESCU. După un timp acesta a aflat de prietenia dintre fata lui şi Mircea DRIDEA lucru care, cred eu, l-a bucurat, Mircea era binecunoscut ca un băiat extrem de serios, un fotbalist marcator de excepţie (146 de goluri marcate în prima scenă fotbalistică a ţării pentru singurul club la care a evoluat, Petrolul Ploieşti) inginer de utilaj petrolier cu diplomă roşie pentru toate examenele din facultate luate cu notă maximă şi maestru la şah.
Mircea era în cantonamentul lotului reprezentativ de fotbal la Poiana Braşov şi s-a dus la antrenorul principal Gică POPESCU, tatăl Mihaelei, să ceară o învoire. Ştiind că se întâlneşte cu fata lui, Gică l-a învoit, mai ales că era zi liberă şi mai fuseseră învoiţi şi alţii. Ce plănuiseră Mircea şi Mihaela în această învoire, s-au căsătorit civil. Când Gică POPESCU a aflat peste câteva săptămâni a fost supărat pe amândoi, mai ales pe Mircea care era matur, dar în marea dragoste a unui tată pentru fata lui i-a iertat uşor. Într-o zi fiind la ei în vizită, a trecut pe acolo Gică POPESCU care venea de la Braşov spre Bucureşti şi din vorbă în vorbă, aflând rolul meu de peţitor m-a intrebat în glumă dacă tot eu i-am învăţat să se căsătorească în mare grabă şi taină. Tot atunci, fără să se ferească de mine i-a propus lui Mircea să joace la CCA, amintindu-i de marile avantaje materiale şi competiţionale la marele club, de salariul şi apoi pensia mare pentru un inginer petrolist în cadrul forţelor armate. Refuzul a fost prompt şi elegant, deoarece Mircea i-a spus socrului său că dacă ar pleca de la Petrolul, tatăl lui ar muri de durere, iubeşte aşa de mult acest club încât nu ar putea suporta acastă lovitură. La aceste argumente discuţia s-a încheiat şi fiecare din cei doi au plecat mulţumiţi, cu datoria împlinită.
Într-o zi o întâlnesc pe Mihaela pe la Stadionul Petrolul şi mă invită să văd noul apartament pe cale l-au primit de câteva zile. Iau câteva flori şi mă îndrept către noul lor apartament care era lângă Halele Centrale, dar când aproape să ajung la ei dau nas în nas cu o tipă căreia de mult îi purtam sâmbetele. Magnetismul dintre noi era bine polarizat, fiindcă din vorbă în vorbă îmi spune că părinţii ei erau în concediu şi până pe la ora 10 când pleca la schimbul trei la Brazi, unde era ingineră, mă invită la ea. Nu puteam să scap ocazia asta, aşa că am ajuns la familia Mircea DRIDEA pe la 9.45 şi i-am găsit în pijama şi cămaşe de noapte. Am încercat eu să mă retrag, dar bucuria primirii unui apartament nou era aşa de mare încât m-au băgat în casă şi mi-au arătat un apartament aproape gol, dar care era al lor. Le-am urat mult noroc şi am plecat repede, fiindcă nu aveau nici scaune, nici masă urmând se le cumpere ulterior. În starea de bucurie în care se aflau după primirea primului musafir, m-au condus ambii la uşă, care spre stupoarea noastră s-a închis în timp ce ne luam la revedere. Am încercat noi să facem ceva, dar totul s-a dovedit ineficient, aşa că fiind în cămaşe de noapte, i-am dat Mihaelei haina mea, şi am plecat la părinţii lui Mircea DRIDEA, care din fericire stăteau la câteva sute de metrii pe strada Primăverii la numărul 9. Am reuşit să-i trezesc din somn cu mare greutate pe bătrâni, a durat un timp până să le explic ce s-a petrecut şi în final am luat ceva de îmbrăcat pentru cei doi pe care i-am adus să doarmă în noaptea aceea acolo. A doua zi au adus pe un lacătuş fan al Petrolului, Sandu YALE, care le-a deschis uşa, dar a schimbat şi încuietoarea ca să evite alte accidente.
Eram pe stadionul Republicii la un meci Progresul-Petrolul şi lucrurile mergeau extrem de prost pentru ploieşteni. Nu se lega deloc jocul, pasele mergeau mai mult la adversari decât la coechipieri, Progresul marca, iar Perrolul rata aşa că s-a ajuns firesc la 3-0. Privind în dreapta şi în stânga văd în spatele meu cu vreo 5-6 rânduri pe nimeni altcineva decât pe Doamna şi Domnul DRIDEA, părinţii lui Mircea. Îi salut, iar doamna DRIDEA pune cu disperare mâinile la faţă şi la gură îngrozită să nu cumva să fac vreo gafă, care ar fi putut să-i desconspire în mijlocul unor bucureşteni care cine ştie ce ar fi putut spune, nici nu aveam însă de gând aşa ceva şi le fac semn să fie calmi. Până la pauză scapă şi Petrolul un gol din numeroasele ocazii avute, iar eu aveam o presimţire că poate să se petreacă ceva, fiindcă bucureştenii au fructificat trei din patru ocazii, iar ploieştenii una din şapte-opt. După pauză probabil la muştruiala primită la cabine Petrolul bagă cărbuni şi încetul cu încetul ajunge să conducă cu 5-3 spre stupoarea unei mici galerii a Progresului şi spre bucuria susţinătorilor găzarilor nuemroşi în acei ani prin Bucureşti. La ieşire i-am condus pe bătrâni la un autobuz cu care veniseră bucurându-ne de un nou succes al băieţilor lor fiindcă parcă jucase şi Virgil.
Ce nu pot înţelege fanii sunt urmele pe care le lasă jocul de fotbal, jucat pe caniculă ori ploaie torenţială, pe noroi, zăpadă sau un teren tare ca betonul şi unde adversarul te loveşte permanent şi foloseşte metode ascunse pentru a nu fi surprins de arbitru, aşa că la sfârşitul meciului atacanţii în special sunt plini de zgârieturi şi vânătai dintre care unele rămân pe corp permanent ca amintire a luptelor duse cu adversarii, a aşa ziselor vremuri frumoase ale tinereţii."
Un comentariu:
excelent
Trimiteți un comentariu