joi, februarie 19, 2009

Special Costica Tabarcea




Sa lasam pentru un moment decizia de asociere,sa-i lasam pe volo si pe bercea acum sa ne concentram pe adevaratele legende galben albastre. Din nou o poveste emotionanta despre un fotbalist care si-a dorit mereu performanta. Era dintr-o alta clasa, un alt caracter, un om deosebit. Cel mai bun prieten a lui Mircea Dridea (Avangarda) a fost Costica Tabarcea. Este lup pana la moarte deoarece a murit acolo unde noi ne-am indragostit de echipa pe care si el a facut-o campioana, Stadionul Petrolul. Din pacate el nu are nici o statuie si mai mult nu multa lume isi mai aduce aminte de mijlocasul Tabarcea cel care ridica peste 50000 de oameni in picioare pe Republia. Dar va las cu povestea lui Mircea Gociman,aici veti afla o posibila cauza a mortii sale dar si ce s-a intamplat dupa moartea acestuia.
"Prin intermediul prietenului meu Mircea DRIDEA, am cunoscut toată echipa de fotbal Petrolul Ploieşti toţi jucătorii, staful tehnic şi medical. Dintre aceştia, Costică TABARCEA cel mai bun prieten al lui Mircea, era o figură deosebită făcând parte din zona de sus a nivelului echipei împreună cu MARIN Marcel şi Ion ZAHARIA. Costică era din zona Târgoviştei, singurul copil al unui plutonier major de la care primise o educaţie serioasă, vizibil în contrast cu mulţi din colegii lui de echipă. Faptul că terminase liceul la cursuri normale, contribuia la diferenţierea faţă de cei care au făcut liceul propulsaţi de prezenţa lor la echipa de fotbal, care treceau fiindcă profesorii primeau sarcină direct de la primul secretar la partidului pe judeţul Prahova.
Era un băiat delicat, sensibil şi cu un deosebit simţ al regulilor de viaţă, spre deosebire de Mircea care conştient de valoarea sa intelectuală şi fotbalistică trata lumea cam de sus, motiv pentru care nu a fost agreat de presă, cu consecinţe serioase asupra imaginii sale. După fiecare deplasare în străinătate Costică venea cu mâna plină de nimicuri pe care împărţea pe ici pe colo, fiindcă aşa se obişnuia şi pe vremea aceea pentru a-şi crea o imagine mai bună. Chiar dacă mai lua cu sila ceva bani şi de la Mircea aceste cadouri le făcea mereu în numele ambilor. Ca fotbalist era un mare talent, un îmblânzitor al mingiei care-l asculta cu supunere, făcând cu balonul ori ce vroia la Petrolul juca rolul "interului-rătăcitor", care prelucra majoritatea baloanelor recuperate de apărare pentru a fi transmise atacanţilor. Un meci de fotbal-tenis între fraţii gemeni Anton şi Dumitru MUNTEANU de o parte cu Nelu NEACŞU şi Costică TABARCEA era un spectacol pe care cine l-a văzut nu îl va putea uita vreodată. Avea toate calităţile unui mare jucător ochi, viteză de gândire, dăruire, şut plasat lipsindu-i însă regimul de mare viteză, motiv pentru care cu toate că a fost internaţional nu era un obişnuit al echipei naţionale ca Mircea DRIDEA. Când am intrat odată în vestiar unde discutam ceva în timp ce se echipa şi i-am văzut labele picioarelor, m-am îngrozit de dimensiunea lor în comparaţie cu aspectul său fizic exterior, erau enorme şi le-am comparat cu nişte cazmale. Aceeaşi senzaţie de disproporţie am mai avut-o la viaţa mea văzând mărimea mâinilor doctorului Melonte POPESCU sau a profesorului chirurg Ion ŢURAI.
La un moment dat eram cu el mai des decât cu Mircea, fiindcă în perioada în care nu aveam încă carnet de conducere pentru motocicletă, mergeam cu el la plimbare şi aveam combinaţii cu nişte fete din Câmpina, care ne primeau cu braţele deschise, dar nu numai cu braţele. Îmi amintesc de o secvenţă în care era să ne pierdem viaţa mergând cu motocicleta spre Câmpina, la apropierea de bariera de la Movila Vulpii aceasta se închide brusc şi frâna pusă de Costică îl opreşte cu pieptul în barieră pentru ca în aceeaşi clipă să treacă spre Ploieşti un tren. Cu toată starea de şoc nu l-a bruştuluit prea tare pe cantonier a cărui greşeală era să ne omoare. Pieptul l-a durut vreo câteva săptămâni, urmele de vânătai au durat destul de mult, iar eu grijuliu îl întrebam mereu din ochi cum îi mai merge. Acest incident a rămas un mare secret, ne temeam de conducerea tehnică extrem de exigentă cu sănătatea jucătorilor. După ce am luat carnet, la insistenţele lui Nelu NEACŞU am făcut o tură pe centură şi depăşind un camion şoferul acestuia l-a înjurat pe Nelu care m-a obligat să opresc, fiindcă zicea că sare de pe motocicletă, a luat o glie de pământ şi la trecerea pe lângă camionagiu l-a miruit drept în figură prin geamul deschis, alt temperament, altă educaţie.
La ceaiuri nu prea venea cu noi, avea o relaţie stabilă cu o femeie mai în vârstă care cu toate că nu avea alte obligaţii nu ieşea cu el, probabil că o interesa mai mult sexul unui tânăr bine antrenat decât ieşitul în lume. La un pahar de vin era însă extrem de plăcut, nu depăşea vreodată măsura rămânând la stadiul de plăcut. Am fost de câteva ori la barul Melody cu el şi cu Mircea DRIDEA în compania unor studente la teatru, colege la Institutul de Arte ale Puşei BALAURE, o fată foarte drăguţă şi plină de viaţă. În acea perioadă jucase un rol secundar în filmul "S-a furat o bombă" cu Iurie DARIE şi alţii, iar eu o cunoşteam fiind de prin apropierea Ploieştiului, parcă fata şefului de gară din Blejoi, şi a venit de câteva ori la ceaiuri la Fănel NEGULESCU. Cea mai plăcută amintire despre Costică TABARCEA o am de la nunta lui Mircea DRIDEA unde a încântat pe toată lumea prin felul lui plăcut şi harul de a bine dispune lumea. Costică era un gurmand de prima mână, la el mâncarea era un adevărat spectacol şi în acelaşi timp un moment de vârf, mânca cu toate simţurile de parcă ar fi flămânzit zile întregi ceea ce pentru un fotbalist însemna supraponderal şi un element negativ în carieră.
Cu adversarii lui era un gentlemen pe teren, rar provoca contacte dure şi dacă era atacat dur nu răspundea cu aceeaşi armă, mai degrabă cu o fentă în secvenţa următoare sau un alt element tehnic prin care ridiculiza acel adversar. Eram la braseria de deasupra Cinemascopului după un meci cu Rapidul, care atipic pentru meciurile de la Ploieşti fusese ridiculizat de Petrolul, dar mai ales Neacşu II, care îl atacase pe Costică destul de dur, dar primise o replică de o tehnicitate înaltă la care publicul a replicat cu ropote de aplauze. În timp ce mânca vine la masa noastră Neacşu II, care se scuză pentru durităţile din meci, iar Costică îi răspunde că nu este supărat pe el, fiindcă a făcut şi el ce ştie, de la el nu se aştepta la mai mult ... - Mănânci şi tu o pâine şi te respect. Învăţăcelul a plecat cu coada între picioare din faţa maestrului care-l beştelea prieteneşte. Mi l-a prezentat la Bucureşti pe celebrul atacant Pavlovici un băiat frumos şi un fotbalist cu tehnicitate ridicată, cu care discuţia s-a purtat cu totul la un alt nivel, ca între doi fotbalişti de clasă, de naţională.
Costică TABARCEA a făcut multe meciuri mari însă despre unul din ele o să-mi aminesc toată viaţa, fiindcă a fost cel mai bun joc al Petrolului. Petrolul Ploieşti a fost ales să joace cu celebra echipă braziliană Gremio Porto Alegre pe stadionul ANEF – Republicii, deoarece cu o zi înainte o selecţionată a cluburilor jucase la Budapesta cu ungurii şi singura echipă cu lotul coplect era Petrolul. (Din selecţionată făcea parte numai Mircea DRIDEA, care împreună cu tot lotul au venit la stadion spre sfârşitul primei reprize direct de la aeroport). Dintre cei care au jucat îmi amintesc de: Gică PAHONŢU, Nicolae TOPŞA, Nelu NEACŞU, Gh. FLOREA, Sandu FRONEA, fraţii MUNTEANU, Ion ZAHARIA şi desigur TABARCEA. Se juca în nocturnă şi meciul a început printr-o superioritate evidentă a brazilienilor, care pur şi simplu se jucau cu echipa de juniori din faţa lor pe care îi hipnotizaseră. Pasele mergeau pe sfoară, schimbările de direcţie şi driblingurile puseseră plumb în ghetele bieţilor băieţi din Ploieşti. Culmea era faptul ca ZAHARIA senatorul jucătorilor din Ploieşti efectiv nu putea să atingă mingia lângă un fundaş care i le lua pe toate fără să-l împingă, fără brutalităţi. Norocul ploieştenilor a constat în forma strălucită a portarului care a apărat peste senzaţional, dar mai ales de marea plăcere a brazilienilor de a face spectacol, aşa că la pauză într-o tăcere generală şi o atmosferă de răceală jocul s-a terminat cu numai 0-1. Eram la meci cu un coleg de servici şi facultate pe care-l luasem cu motocicleta, acesta era un stelist înrăit şi nici nu vreau să-mi amintesc ce înţepături mi-a turnat. Se zice că pauza este un sfetnic bun, dar de la zicere la fapte este un drum anevoios, totuşi antrenorul Ilie OANĂ le-a spus băieţilor lui că dacă azi nu joacă, tot ce au realizat până acum este zadarnic, pentru toţi bucureştenii care au umplut la maximum tribunele, imaginea Petrolului va fi cea a unei echipe umilite, o echipă de mâna a doua, nu le-a cerut să câştige i-a îndemnat ca în faţa unui adversar de talia asta să joace ce ştiu . Băieţii spuneau că au ieşit pe teren cu lacrimi în ochi şi cu inima cât un purice, dar publicul, acest public ce poate fi uneori minunat, i-a primit cu ropote de aplauze acordate în avans parcă, pentru a-i obliga să joace o altă partitură. Şi au jucat, pe teren parcă a apărut o altă echipă, lucru evident chiar de la primele secvenţe ale partidei. Costică TABARCEA i-a băgat mingea printre picioare adversarului său şi reuşita asta tehnică a convins că brazilienii nu vin totuşi de pe altă planetă. Au urmat câteva demonstraţii ale fraţilor MUNTEANU, care au uluit adversarii şi întregul stadion şi imediat golul egalizator primit de public cu un entuziasm de neimaginat şi mai ales exagerat, fiindcă nu era decât golul egalării. Singurul care făcea un joc în contrast era chiar liderul echipei, ZAHARIA omul cu cea mai mare vârstă şi experienţă care nu se putea întâlni cu mingia, dar geniul fotbalistic al lui Costică a decis pur şi simplu să nu-l mai joace şi bine a făcut. Petrolul a pus stăpânire pe teren şi juca de parcă erau singuri executând cele mai năstruşnice combinaţii care spre deosebire de situaţiile adevărate le ieşeau toate spre uimirea unei echipe braziliene împietrite care era evident că se relaxase la cabine. Când şi-au revenit brazilienii scorul era însă 3-1 pentru Petrolul, dar din clipa aceea deabia a început jocul adevărat. Pe teren era o adevărată lecţie de fotbal predată când de brazilieni românilor, când invers într-o atmosferă de fairplay de înaltă ţinută. Fluierul arbitrului se auzea foarte rar, iar portarii nu s-au lăsat mai prejos făcând adevărate minuni în cadrul porţii. Încetul cu încetul însă brazilienii au pus mâna pe joc şi fazele la poarta ploieşteană s-au înmulţit portarul reuşind din ce în ce mai greu să nu primească gol şi în acest moment acest coordonator de joc şi lider al echipei şi-a făcut datoria printr-un şut de la 25 de metri cum nu trăgea deobicei, iar mingia s-a oprit în plasă scorul devenind incredibil Petrolul Ploieşti - Gremio Porto Alegre 4-1. Din acel moment ploieştenii au avut însă în faţă un leu rănit care nu a acceptat sub nici un motiv scorul de pe tabelă şi a atacat cu toată echipa înscriind un gol la care participaseră 6-7 jucători. Mai erau vreo cinci minute de joc şi presingul brazilian a continuat pe de o parte, iar pe de alta lungul nasului ploieştenilor s-a lungit nejustificat şi la o degajare neglijentă a lui FLOREA, fără să fie presat reuşeşte un autogol ducând scorul la 4-3. Jocul s-a terminat în entuziasmul general, creat în special de jucătorii lotului naţional, care ovaţionau prima echipă românească autoarea unui succes meritat în faţa unei echipe braziliene de primă mărime şi pe liderul ei Costică TABARCEA. Despre acest meci s-a discutat mult de câtre jucători, dar cel mai prost plasat era ZAHARIA care era întrebat dacă a jucat în acel meci în care nu se întâlnise cu mingia şi lucrurile au fost calmate doar la aflarea faptului că adversarul lui nu fusese altul decât celebrul Djalma SANTOS, unul din cei mai buni jucători din lume care şi-a demonstrat din plin clasa.
Nu-mi amintesc de ce nu am fost la nunta lui, dar s-a căsătorit cu o fată foarte plăcută şi mai ales cuminte, lucru la care a ţinut în mod special. Am continuat să-l văd şi după căsătorie însă ca şi cu colegii mei de liceu, de suflet, relaţiile dintre burlaci şi cei căsătoriţi încep să se rărească din motive obiective, de preocupări, organizatorice şi multe altele. După căsătorie schimbarea regimului din burlac în cel de proprietar de mustăcioasă nu i-a priit, printre altele câştigând în greutate cu scăderea vitezei şi mobilităţii. Cu stupoare am constatat că la unele meciuri, Costică era schimbat în timpul jocului, nu era în formaţia de start sau chiar nu juca tot meciul. Efectul psihologic asupra lui a fost devastator schimbându-l radical. Băiatul vesel şi optimist se transformase într-un om mai interiorizat, iar la antrenamente trăgea cu o răutate ieşită din comun pentru a se menţine în echipă. Poate fac un mare păcat, dar o fac despre un om la care am ţinut mult şi nu o fac cu răutate, afirmând că este posibil să fi apelat la soluţia luării de stimulente care i-au dăunat deoarece nu erau aplicate sub control medical, fiind incipiente în lumea sportului. La o semifinală a Cupei României jucată la Constanţa i s-a făcut rău în timpul sau după terminarea meciului, dar doctorul CRISTEA medicul lor nu a dat atenţie prea mare incidentului. A venit ziua tragică a meciului cu Dinamo Bacău, o echipă modestă pe vremea aceea, pe care Petrolul a dominat-o copios, dar la mijlocul primei reprize Costică a făcut vreo trei paşi împleticiţi fără a avea contact cu un adversar şi s-a prăvălit. Din locul meu de la tribuna suporterilor am plecat imediat jos unde am dat de Nelu NEACŞU, care nu juca şi am aşteptat să fie urcat în salvare în stare de inconştienţă. Am rămas cu Nelu în vestiar cu ochii plini de lacrimi, dar departe de a prevedea sfârşitul dramatic al poveştii. Cu puţin timp înainte de finalul primei reprize maşina care însoţise salvarea a venit cu verdictul sfâşietor al morţii lui Constantin TABARCEA. Nelu nu se mai putea abţine şi l-am luat deoparte spălându-l cu apă rece cu gândul de a putea să minţim echipa la pauză pentru a se putea continua meciul. Băieţii au venit extrem de agitaţi întrebând ce este cu Costică şi spre marea dramă Mircea DRIDEA m-a întrebat tare pe mine în faţa tituror: - Spune tu că sunt sigur că nu o să ne minţi ! ... cu ochii la antrenorul Ilie OANĂ care ştia, am spus că se simte foarte rău şi că mai mult nu ştiu... Minciuna mea i-a liniştit pe băieţi, din sănătos cum era nimănui nu-i putea trece prin minte că ar putea să moară, erau doar îngrijoraţi de boala unui coleg al lor şi chiar dacă ar fi bănuit adevărul se legau de orice amănunt ca să nu accepte un fapt devastator. Au bătut cu 4-1 pe băcăoani după care au aflat, iar eu care minţisem m-am retras ruşinat din cabina lor în care nu am mai intrat vreodată, nici măcar capul pe acea uşă nu l-am mai băgat, stresat de faptul că am minţit nişte băieţi care au crezut în mine. Chiar şi la antrenamente nu m-am dus un timp până când m-a luat Nelu NEACŞU în stilul lui propriu:
- Hai, mă inginerule nu fi labagiu că băieţii ne-au iertat fiindcă am minţit ... că aşa trebuia atunci.
Costică TABARCEA a fost depus în holul Clubului Petrolul şi la cererea doctorului am încropit în grabă la IRMAMC unde lucram, două ventilatoare mari, fără a ştii că efectul acestora accelera culoarea închisă a mortului, aşa că am contribuit la un aspect neplăcut al unui băiat care în viaţă era un frumos. La înmormântare a participat parcă tot Ploieştiul, iar pe piatra lui funerară a fost pus un balon de marmoră albă însă ... la ce au mai folosit toate astea. Am fost şi acasă şi nevasta lui era devastată săraca, nu se aştepta nici pe departe la un aşa deznodământ tragic şi în situaţii aşa de dramatice parcă se ascund cuvintele în suflet de unde nu vor să iasă. Despre părinţii lui este inutil să spun ceva, erau distruşi şi desfiguraţi de tregedia care le picase pe cap, pe viaţa unicului lor copil pe care-l adorau, nu i-am mai văzut vreodată, în motocicleta lor cu ataş cu care veneau la meciuri sau chiar la unele antrenamente ale Petrolului să-şi vadă soarele vieţii lor. După câţiva ani când fosta lui nevastă s-a căsătorit, m-am întâlnit cu doamna DRIDEA, care îmi mărtursea cu durere că a văzut-o cu noul ei soţ într-un palton al lui Costică şi că i s-a făcut rău, fiindcă Costică era pentru ea ca şi unul din copii ei. Lucrurile nu stau chiar aşa, oricum ori de câte ori ne vedeam şi era cu noul ei soţ după ce o salutam punea ochii în pământ ruşinată, însă eu consider că nu avea de ce, viaţa merge înainte după regulile ei precise şi aspre, iar Costică o iubea aşa de mult, încât este bucuros acolo sus să o vadă chiar foarte fericită, măcar protejată. "

2 comentarii:

Anonim spunea...

nu mai tin demult cu petrolul (care petrolul?), dar citind astea acum s-a zburlit parul pe mine. fain

prahova24hours spunea...

Spre deosebire de alte echipe, PETROLUL chiar are JUCATORI DE LEGENDA!