miercuri, ianuarie 20, 2010

Petrolul - UTA partea I


Astazi aducem unul dintre meciurile memorabile ale Petrolului, sau ca sa fim corecti ai Energiei Flacara Ploiesti. In 1956 Petrolul reusea scorul etapei si asta in fata unui adversar mai mult decat redutabil. Uta Arad, caci despre ea este vorba, a reusit sa isi atinga maxima performanta aproape in aceeasi perioada ca si Petrolul, cu amendamentul ca ei au castigat de 6 ori liga natioanala, performanta ce a facut ca fanii sa o supranumeasca si Batrana Doamna.



Ei bine "Batrana Doamna", chiar in perioada ei de glorie reusea sa piarda la Bucuresti, pentru acolo s-a jucat acest meci, pe cel mai mare stadion din tara, cu 9-0 impotriva ploiestenilor. Desi de abia revenisera de cativa ani din liga a doua, petrolistii vor castiga si vor semna probabil inceputul dominatiei din fotbalul romanesc, timp de opt ani Petrolul reusind 3 titluri de campioana si o cupa a Romaniei la care adaugam si numeroase prezente in cupele europene.
Astazi aducem Energia Flacara Ploiesti - Flamura rosie Arad 9 - 0, iar pentru partea a doua a acestui material un alt meci celebru cu UTA, un 7-1.
Mutarea meciului sau cu Energia Flacara Ploiesti la Bucuresti n-a constituit nici un fel de avantaj pentru Flamura rosie Arad. Ploiestenii au jucat pe « 23 august » ca acasa, si-au surclasat partenerii de joc si – cu concursul nelimitat al apararii ardelene si in special al portarului Horvat – au stabilit scorul – record – de necrezut – al campionatului : 9 – 0 ( 4 – 0) !!! Desigur, acest rezultat de rugbi constitue o mare surpriza, si pentru cei care nu au asistat la avalansa de goluri ( Zaharia 3, Badulescu 3, Cosmoc, Dragan si A. Munteanu ) pare inexplicabil. El este insa normal si putea fi chiar si mai mare fata de cum a jucat Energia Flacara si, in special, fata de comportarea sub orice critica a aradenilor. Este drept ca portarul Horvat a primit multe goluri parabile si ca a constituit un insemnat motiv de demoralizare, dar nici restul jucatorilor nu s-au ridicat (exceptand eforturile si insufletirea lui Jurca) la valoarea lor. Cand o echipa intra pe teren cu Petschovschi, Serfozo, Farmati, Capas, Boitos, Birau etc. – jucatori de valoare si cu experienta indelungata – nu-i este permis nici sa se demoralizeze si nici sa ofere simulacrul de spectacol fotbalistic cu care ieri a inscris – in mod alarmant – cea mai slaba comportare din cate a avut la Bucuresti.

In opozitie cu textilistii, ploestenii, cu Neacsu mijlocas stanga si A. Munteanu inter stanga (singurele modificari in formatia lor obisnuita) au facut un joc bun, miscandu-se cu usurinta si realizand actiuni incheiate spectaculos.

marți, ianuarie 19, 2010

In cantonament

Dupa o pauza foarte lunga Rpsu revine anul acesta in blogosfera. Pentru primul meu articol din 2010 am ales sa fac o recapitulare a ceea ce s-a intamplat in ultimele saptamani.
Lasand introducerea la o parte, Petrolul s-a reunit anul acesta si a urcat repede la munte, nu inainte de a fi vazuti odata de catre suporteri si pe Ilie Oana. Si ca tot am adus vorba de stadion, ei bine el de fapt nu mai este, fiind demolat si mai nou pradat de hoti pentru fier vechi. Sa vedem acum daca numele lui Ilie Oana va cel potrivit pentru noua constructie, si aici ma refer la faptul ca nu poti da numele de Ilie Oana oricarei baraci cu scaune.
Daca am terminat cu stadionul incepem cu muntele. Din presa aflam ca Daniel Chirita a plecat si s-a intors la echipa. Daca decizia ramanea finala se putea remarca in cazul lui Chiru ca el a renuntat exact in acelasi moment si la Fc Ploiesti (dupa tur), insa spre bucuria noastra unul din veteranii echipei s-a intors. Alte povesti despre cantonament pe doarpetrolul si fcpetrolul, ambele .ro.
In sfarsit achizitii, si chiar au fost, astfel ca Vivi a reusit sa ii aduca pe Catarama si Liviu Mihai la echipa, insa acest lucru a fost determinat si de demisile celor care impiedicau pana acum acest lucru: Manea & Sumudica. Pe langa acestia alti fotbalisti de care vom auzi mai mult probabil dupa prima etapa, atunci cand se vor vedea la joc.
Daca achizitii au fost in cantonamentul de la munte au urcat si multi juniori, majoritatea luptandu-se pentru postul de junior din echipa dar si pentru a vedea cum este un cantonament la munte cu echipa mare, cazul lui Steriu, tanara speranta a Petrolului.
Concluzia este una simpla pe care vad ca nu a spus-o nimeni pana acum: Petrolul are o viata linistita, parca am si uitat de B****a nu?

luni, ianuarie 11, 2010

Concurs Top Level Hosting

Abonat fiind la site-ul de concursuri,Concursuri.biz, am primit un mail ce ma invita la un concurs organizat de Top Level Hosting . Concursul contine mai multe teme, ca: gazduire web pentru blog, platforme pentru blog, gazduire platita sau free, cum mi-a schimbat bloggingul viata, de ce blogul meu merita un domeniu, de ce blogul meu merita o gazduire profesionala.

Am ales tema: De ce merita blogul meu un domeniu.

Acest blog, reprezinta o brigada din cunoscuta galerie a Lupilor Galbeni, sustinatori infocati ai Petrolul Ploiesti. Ideea de a face un blog a fost pentru a face cunoscut Petrolul dar si brigada. Prin publicarea articolelor din anii de glorie ai Petrolului cred ca mi-am atins scopul.
Real Plan Simple Ultras, merita domeniu pentru urmatoarele motive:
- ar fi mult mai usor de gasit in motoarele de cautare
- am fi priviti altfel de comunitate
- suntem romani si suntem mandrii de acest lucru si un domeniu .ro ar spune totul
- am avea mult mai multe facilitati pe un domeniu propriu
- nu ne-am mai impiedica de unele restrictii impuse de blogger
- plus ca am avea acest domeniu pe viata

Acestea sunt motivele pentru care eu mi-as dori acest domeniu pentru blogul meu. Probabil ca pe parcurs vor mai veni, dar momentan doar acestea imi vin acum in minte.

Gazduire Web

joi, decembrie 24, 2009

Sarbatori petroliste!


Rpsu va ureaza un an nou fericit si un Craciun petrolist !

joi, decembrie 17, 2009

Stadionul mult iubit

Saptamana aceasta de decembrie este ultima pentru ce a mai ramas din peluzele, tribunele, si nu in ultimul rand din sarmul vechiului stadion Ilie Oana. Se va face in schimb un nou stadion, dupa un model power point, care va avea maxim 15.000 de locuri. Daca va fi omologat sau nu, suporterii inca nu stiu, insa cea mai mare parte cred ca noua arena (denumita de rpsu "Volo Arena") va putea gazdui meciuri de liga 1.


Se face comparatia cu stadionul celor de la Progresul, din complexul Bnr, un stadion care poate gazdui meciuri de liga 1, si cel mult de Europa League. Asadar la Ploiesti vom avea un nou stadion, asemanator cu cel al Astrei, si care nu va fi nici macar dupa aproape 50 de ani de la ultima urma de modernizare a acestui monument la standardele cele mai inalte ale celor de la Uefa. Pentru numele lui Ilie Oana, cel care va onora in continuare denumirea noului stadion, acest proiect trebuia luat mai mult in serios, si facut ceva mai petrolist. Si cand spun petrolist ma refer la faptul ca insusi Mircea Dridea a exclamat ca farmecul Petrolului era intr-o mica masura dat si de vechea tribuna construita pe vremea cand Romania era Regat.

Inainte de a prezenta toate pozele gasite pe doarpetrolul.ro cu daramarea monumentului Ilie Oana iata si cateva cuvinte preluate de pe http://www.republicaploiesti.net/ , cu mentiunea ca articolul in original il gasiti la sectiunea extra de pe blog cu denumirea Stadionul Ilie Oana:
"Una din realizarile de marca din perioada interbelica a fost construirea unui stadion destul de modern pentru acele vremuri. Amplasat foarte aproape de centrul orasului, noua constructie era pentru ploiesteni un motiv de mare mandrie."

Amplasat in zona veche a orasului, stadionul reprezinta modernizarea rapida a Ploiestiilor din perioada dintre cele doua razboaie mondiale, dar si noile nevoi ale timpului. Pe langa activitatile sportive, regimul carlist (care avea sa se instaureze total in 1938) avea o inclinatie catre manifestarile de propaganda (ca de altfel toate regimurile de pana in 1990), iar stadioanele erau locurile perfect pentru astfel de evenimente.
Locul necesar noii lucrari edilitare a fost obtinut de la unitatea militara de langa (Divizia a XIII-a) care folosea terenul pentru depozitarea munitiei si pentru antrenamentul soldatilor. O data rezolvata problema spatiului, s-a trecut la amenajarea viitorului stadion, urmand planurile arhitectului D. Munteanu, sub antrepriza inginerului Luculescu.
Lucrarile au demarat in 1934 si au fost finalizate 3 ani mai tarziu, in 1937. Nu doar fotbalul a fost luat in considerare, ci s-au construit si sali moderne de gimnastica, tir, popice, box si scrima.
Totusi, accentul s-a pus pe amenajarea celor doua tribune. Prima, si cea mai incapatoare, era cea de la strada Stadionului, ridicata pe structura de beton armat fiind in 1937 una din cele mai reusite constructii edilitare din oras. Vis-a-vis, cu intrare din strada Mihai Bravu, era o tribuna mai redusa ca dimensiuni, construita din lemn.
Gazonul era prevazut cu sistem de drenaj, adanc de pana la 5 metri. Sportivii aveau parte de conditii excelente, in interiorul tribunei de beton armat fiind un cabinet medical si doua dormitoare incapatoare cu dusuri si vestiare rezervat oaspetilor.
O data cu venirea regimului comunist la putere, activitatea sportiva din Ploiesti a trecut sub stricta administrare a autoritatilor. In 1952 a fost adusa din Bucuresti o echipa de fotbal care va fi denumita mai apoi Petrolul Ploiesti si va deveni un simbol al orasului. Acestei formatii ii va fi repartizat Stadionul, care apoi se va numi Stadionul Petrolul, iar dupa 1990 Stadionul Ilie Oana (in memoria unui renumit antrenor al echipei).