miercuri, septembrie 08, 2010

Acum e randul nostru

Petrolul a castigat astazi, 7 septembrie, poate cel mai important meci al inceputului de sezon. Cu siguranta ca toate meciurile sunt importante, si deci trebuiesc castigate, insa cel de azi ne-a adus pe langa calificare, vizita unei echipe de liga 1.
Sa nu credem ca fanii petrolisti sunt "fermecati" de fotbalul practicat in prima liga, nu, acum ei au sansa sa isi masoare fortele cu vechile rivale, la care putem adauga ca un bonus, posibilitatea de a intalni chiar pe astra.
Cum ar fi un cuplaj ploiestean? , in urma caruia orasul sa vuiasca din nou a fotbal. Acum ne ramane doar sa visam la posibila adversara, care cred ca va fi una dintre cele mai grele.
Revenind la meciul de azi, spectacolul a fost unul garantat, cu o echipa gazda care a atacat inca din primele minute, inghesuind pe alocuri Petrolul in propria jumatate. Chiar daca formatia de start nu era una standard, Petrolul a deschis scorul prin Paun, a fost egalata atunci cand parea ca pune stapanire pe joc, si a reusit sa riposteze de inca doua ori, chiar imediat dupa primirea golului.
La 1-3 gazdele nu au renuntat, ajungand la un 2-3 venit mai mult dupa un hentz mai mult decat vizibil al atacantului moldav. Scorul a ramas 2-3 si Petrolul merge sa intalneasca o formatie de prim-esalon, avand si avantajul de gazda in urmatoarea runda.
Eroii nostri de azi au fost:
Petrolul: Ad. Vlad - Burlacu, Păun, Bozga, P. Stoica - Stănescu, Neagoie - Constantin Stoica, Cr. Vlad, Gafiţa - Ene
Evenimente
Meciul asa cum era normal nu s-a lasat doar cu o vizita dus-intors a lupilor galbeni. Acestia au fost provocati de fanii bacauani la sfarsitul partidei atunci cand au izbucnic si cateva incidente intre suporteri. Daca ei aruncau cu pietre sau nisip, lupii au apelat la forta pentru a speria adversarul, care ce-i drept, a cedat repede.
Daca anul trecut au zgariat masinile celor veniti pe cont propriu, anul asta s-au ascuns dupa un gard, sau au fugit...


Alte stiri
La incheierea meciului de la Bacau, Vivi a avut si o discutie scurta privind situatia de la Conpet. Asadar de la meciul cu Alba-Iulia se va instala o tribuna mobila, care urmeaza a fi gazda galeriei lupilor galbeni.
Pentru deplasarea de la Bacau aproximativ 40 de suporteri au insotit echipa si au incurajat-o spre victorie.

5 comentarii:

kaLoo spunea...

Bravo Comi! Forza Petrolul!

Anonim spunea...

CE MAH ??
DAR DE FAPTUL CA 2 DIN CEI 7 BAJETI DE LA VOI ..AU STAT IN SPITAL ..NU SCRIETI ??
CINE A FUGIT SAU S-A ASCUNS DUPA GARD ??
CAND NOI VENISEM SA VA LUAM PRIN SURPRINDERE ...:))
LA CINE AU SARIT JANDARMII ..DEFAPT PE CINE I-A "PULANIT" ..?!
:)))
ATI PRINS 2 COPII DAR ATI LUAT CU VARF SI INDESAT INAPOI !!
ZMEI MAI SUNTETI !!!
NE VOM REVEDEA !!!
:)))
POATE MAI CURAND DECAT CREDETI !!!
:))

real plan simple ultras spunea...

@anonim Sa inteleg ca ai pile la spital si ai verificat... omule sincer mai bine nu postai

kaLoo spunea...

@ anonim, iar ati bagat ma copii la inaintare sa arunce cu pietre? Sunteti jalnici, in acelasi timp patetici si umili ca sa nu zic penibili si frustrati!

Anonim spunea...

IMI CER SCUZE SA SPUN ..DAR ASTA E ADEVARUL NU CEL ..." DEFORMAT " PE CARE L-AI PREZENTAT ADMINE !!!
INCA ODATA ..ITI DAU DREPTATE CACI ASTFEL DE COMMENTURI NU NE FAC CINSTE ...NICI NOUA CELOR DIN BACAU NICI VOUA !!!
MAI DEGRABA |FAIR| DECAT ASA..
CEI CARE AU ARUNCAT CU PIETRE LA STADION ..SUNT NISTE COPII DE-AI LUI OLANDEZU SI VREO 2 SCLAVI CARE FAC "BANI" DUPA GALERIE !!!
RESTU' NU AVEM TREABA CU EI !!!
INCA ODATA IMI CER SCUZE SI STIU CA NU S-AR FI INTAMPLAT ASA DACA S-AR FI INCERCAT EVITAREA ..DA NAH..LA MAI MULTE ..IN DIVIZIA |A| ..CACI CINE STIE DACA NE VOM MAI INTALNI ..LA STAREA IN CARE SE AFLA FOTBALUL LA BACAU !!!
TRIST ..CAT DE TRIST !!!
BAFTA ..SINCER !!!
...B.H.B.