Fratii Munteanu - in toata tara nu gasesti...

Dintre legendele fotbalului românesc, gemenii Petrolului au avut o aură aparte. Suspendaţi pe viaţă după ce au fost consideraţi „elemente burgheze”, marginalizaţi de o societate bolnavă, ei au fost iubiţi de spectatori cu o dragoste nedisimulată. La 74 de ani, Anton şi Mitică trăiesc dintr-o pensie de 400 de lei noi fiecare.
E greu să scrii despre cei care şi-au cîştigat în deceniile trecute un binemeritat loc în doar de noi închipuita cartea de istorie a fotbalului românesc. În primul rînd pentru că sînt greu de găsit. În al doilea rînd, pentru că actuala generaţie de microbişti nu a auzit de multe dintre fostele glorii. De ce nu au auzit? Din dezinteres, acesta ar fi principalul motiv. Sau din lipsă de informaţii, tabloidizarea presei sportive din România ducînd în ultimii ani la îngroparea definitivă a valorilor adevărate şi cultivarea cultului unor personalităţi cel puţin dubioase

Brazilienii Ploieştiului

Au fost doi dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a dat România. Nu o spunem noi. O spun contemporanii lor, au spus-o nea Vanea şi alţi jurnalişti de mare valoare care i-au cunoscut. Despre ei povestesc părinţii noştri şi microbiştii acelor vremuri, care ar fi dat orice doar să-i vadă jucînd. Este vorba despre fraţii gemeni Anton şi Dumitru Munteanu, „brazilienii Petrolului”, aşa au fost porecliţi după un amical Petrolul Ploieşti – Gremio Porto Alegre, disputat în 1961 pe un stadion, „23 August”, cu tribunele arhipline!

Nu mai merg pe stadioane

Au împlinit 74 de ani pe 3 iulie. Nu îşi arată vîrsta nici unul dintre ei. Sînt doi bătrînei mai mult decît simpatici, la fel de supăraţi pe soartă ca acum exact 40 de ani, cînd au decis să se retragă din fotbal. Par doi neînţeleşi, într-o lume în care scara valorilor nu respectă nici o regulă. Au iubit într-atît de mult fotbalul, încît, în momentul despărţirii de marea lor dragoste, ruptura a fost definitivă. De patru decenii refuză să mai meargă pe stadioane. Au evitat, pe cît au putut, orice apariţie în presă. Au dat prea mult fotbalului şi au primit, în schimb, prea puţin. Aceasta poate fi explicaţia.

Direct la seniori

Au apărut în fotbal la 19 ani, practic de nicăieri. Direct în echipa de seniori a Larometului, al cărei teren era la doi paşi de Dămăroaia copilăriei lor. A urmat Gloria Bistriţa, prima echipă adevărată, dacă se poate spune aşa. Apoi un salt uriaş, la CCA Bucureşti. „Nu ne-a plăcut armata”, şi-au justificat fraţii Munteanu, peste ani, faptul că n-au zăbovit prea mult în curtea militarilor. Au ales să meargă la Ploieşti, acolo unde tocmai se forma una dintre cele mai frumoase echipe din istoria romantică a fotbalului românesc.

Făcuţi pentru spectacol

Anton şi Dumitru Munteanu au fost consideraţi mereu doi rebeli. Urau antrenamentele fizice şi spuneau adesea că „fotbalistul de rasă se vede nu alergînd în jurul terenului sau pe pantele munţilor pînă îi iese limba de un cot şi nici în sala de forţă, ci acolo, jos, în atelierul verde”. Tehnica lor era uluitoare. „Jucam pentru omul care venea la stadion”, spun cei doi. „Jucam pentru plăcerea de a juca”. Stilul lor nu era pe placul antrenorilor sau al moralei comuniste. Erau consideraţi individualişti. Felul lor de a fi, dar şi faptul că, în afara spectatorilor, n-ar fi plîns nimeni după ei dacă li s-ar fi întîmplat ceva, autorităţile i-au suspendat la un moment dat pe viaţă.

Suspendaţi şi reabilitaţi

„Elemente burgheze strecurate în viaţa sportivă”, aşa suna scurta caracterizare a fraţilor Munteanu făcută de autorităţile comuniste în momentul în care cei doi fotbalişti au fost suspendaţi pe viaţă. Motivul a fost unul la modă în acele decenii: vînătoarea de vrăjitoare. Sportul românesc trebuia să dea şi el un exemplu, la un mare scandal petrecut în cel sovietic în acea perioadă. După cîteva luni, suspendarea le-a fost ridicată. Au fost reprimiţi în lotul Petrolului. „Eram vai de noi, nemîncaţi, fără bani, obosiţi”, îşi aminteşte Anton Munteanu. „Am mers imediat la un meci cu Progresul, la Bucureşti. La pauză, 2 – 0 pentru Progresul. Am intrat în repriza a doua. Am dat două goluri şi am bătut cu 3 – 2. Toată lumea a sărit în sus şi i-a adus osanale lui Ilie Oană, parcă el jucase”.

Brevete de „invenţie”

Conflictul mocnit cu Ilie Oană, fostul mare antrenor al Petrolului, nu s-a stins niciodată. „Nu ne-a avut la suflet deloc”, spun gemenii. „Mult timp n-am înţeles rolul antrenorului. Erau meciuri unde echipa juca aşa cum doream noi. Altfel n-am fi cîştigat”. Fraţii Munteanu s-au aflat şi la originea unor mutări mai mult decît inspirate. Ei i-au spus lui Ilie Oană să-l retragă pe flancul stîng al defensivei pe un tînăr venit de la Constanţa ca extremă. Se numeşte Mihai Mocanu şi a fost declarat cel mai bun fundaş stînga din fotbalul românesc. Tot fraţii Munteanu au avut ideea ca Sandu Boc să joace fundaş central şi nu atacant.

Alba – neagra

Asemănarea dintre cei doi gemeni a fost dintotdeauna uluitoare şi a dat naştere la o mulţime de poveşti. „Multe sînt invenţii”, spun fraţii, care povestesc totuşi cîteva întîmplări intrate în legendă. „Pe tren, cînd făceam naveta, aveau doar un abonament”, povesteşte Anton. „Unul stătea în faţă, altul la ultimul vagon. Controlorul nu mai înţelegea nimic”. Cea mai tare s-a petrecut însă la Ploieşti, cînd au fost rugaţi de un coleg să pună la punct un frizer arogant. „Am intrat să mă bărbieresc”, îşi aminteşte Anton. „I-am spus că dacă nu mă bărbiereşte cum trebuie, îmi creşte barba în doar cîteva minute. După o jumătate de oră s-a întors Mitică, cu barba de două zile! Am crezut că-l lasă inima pe bietul frizer. Cît am stat la Ploieşti, omul ne-a tuns şi ne-a bărbierit gratis!”.

O echipă de vis

Unul dintre meciurile de referinţă ale fraţilor Munteanu rămîne întîlnirea dintre Petrolul şi Gremio Porto Alegre, de pe „23 August”, din 1961. „Petrolul era favorita tuturor echipelor străine care ne vizitau, chiar şi înaintea naţionalei României”, povestesc gemenii. Gremio, cu numeroase celebrităţi în echipă, a fost bătută practic de fraţii Munteanu. După 0 – 1 la pauză, „găzarii” s-au impus cu 4 – 3. Herminio Bitencourt şi Adio Novak, antrenorul şi unul dintre oficialii lui Gremio au întrebat la final dacă cei doi gemeni nu sînt cumva brazilieni. Aşa arăta echipa Petrolului la meciul cu Gremio: Ionescu – Pal, Cepolschi, Florea – D. Munteanu, M. Marcel – Zaharia, Tabarcea, Bontaş, A. Munteanu, Babone (au mai jucat: Badea şi Chriţă).

Ronaldinho

Anton şi Dumitru Munteanu trăiesc dintr-o pensie de patru milioane de lei vechi fiecare. Nu se plîng, ba chiar fac haz de necaz. „Dacă am fi avut pensie mare, n-am fi trăit pînă la 74 de ani”, spune Anton, mai mare decît Mitică cu cinci minute. „Aşa, sîntem obligaţi să ducem o viaţă de vegetarieni!”. Chiar dacă nu merg pe stadioane, privesc meciurile la televizor. Deplîng starea fotbalului actual şi se amuză cînd văd „supervedetele care nu sînt în stare să facă o preluare”. Îl admiră în schimb pe brazilianul Ronaldinho, pe care îl consideră unul de-al lor.